• IndiGo, una dintre cele mai mari companii aeriene din India, a introdus o nouă opțiune care permite femeilor să-și aleagă un loc în avion lângă altă femeie.
  • Agresiunile împotriva femeilor și copiilor în timpul zborurilor comerciale sunt înregistrate frecvent în întreaga lume.
  • Compania, înființată în 2006, operează mai mult de 2.000 de zboruri interne și internaționale pe zi în India.

IndiGo, una dintre cele mai mari companii aeriene din India, a introdus o nouă opțiune care permite femeilor să-și aleagă loc în avion lângă altă femeie. Acest program pilot este accesibil exclusiv femeilor care rezervă zboruri individual sau ca parte a unui grup familial, scrie CNN.

Agresiunile împotriva femeilor și copiilor în timpul zborurilor comerciale sunt înregistrate frecvent în întreaga lume.

Un raport al FBI publicat în aprilie, menit să crească gradul de conștientizare a agresiunilor sexuale în avioane, arată că s-au înregistrat 96 de cazuri de agresiune sexuală la bordul aeronavelor în 2023.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

„De obicei, bărbații sunt autorii, iar femeile și minorii neînsoțiți sunt victimele.

Compania, înființată în 2006, operează mai mult de 2.000 de zboruri interne și internaționale pe zi în India.

Citește și