• În luna iunie au fost instalate ilegal 15 aparate de aer condiționat.
  • Dacă localnicii vor AC trebuie să primească aprobare de la primărie.
  • A început cea de-a 16-a ediție a festivalului „Suoni dal Legno”.

Portofino, stațiunea de pe coasta italiană, a devenit un adevărat câmp de luptă între vecini – se spionează mai ceva ca rușii.

Canicula și regulile stricte împotriva instalării aparatelor de aer condiționat au transformat locuitorii din Portofino în adevărați detectivi. Aerul condiționat nu e interzis în totalitate – localnicii trebuie să ceara mai întâi permisiunea și să-l amplaseze în așa fel încât să nu strice imaginea clădirilor colorate.

Potrivit autorităților locale, au fost depuse numeroase plângeri anonime. Între ianuarie și mai, s-au înregistrat 22 de aparate montate ilegal pe acoperișuri și terase, iar alte 15 au fost instalate de la începutul lunii iunie. Cine nu respectă regulile, plătește scump – amenzile încep de la 43 de mii de euro.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Dar totuși, ce le descrețește frunțile italienilor? Muzica! Suoni dal Legno a început acum o săptămână și se va încheia vineri. Cea de a 16-a ediție a festivalului, oferă un program amplu cu recitaluri ale unor chitariști de renume, precum Giuliano Balestra. Piesele sunt interpretate cu instrumente tradiționale din lemn realizate de luthieri italieni.

Citește și