• Turiștii străini rămân surprinși de frumusețile României
  • Agustin Montero s-a îndrăgostit de România

Agustin Montero este spaniol din Albacete şi trăieşte la Barcelona. A venit prima dată în Transilvania în 2004 şi a fost atât de fermecat încât s-a întors de 20 de ori ca să o vadă în lung şi-n lat. Este pasionat de cultura tradiţională de la noi.

„Ceea ce îmi place mai mult este să merg pe la bătrâni acasă. Merg pe la bătrâni şi le ascult poveştile pentru că au mult de povestit şi învăţ mult de la ei”, a povestit el.

Turiştii spanioli au început să aleagă România tot mai mult în ultimii ani, datorită zborurilor directe. Nicu Păduraru are o agenţie de voiaj la Coslada, lângă Madrid, şi deja a primit întrebări despre cele mai noi oferte.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Da avem foarte multe solicitării începând de la tineri, între vârste şi chiar de vârsta a doua care mă întreabă permanent, ar vrea să facă un tur în România şi chiar avem pachete speciale pentru ei pentru un tur în Transilvania, plecând în Bucureşti şi întorcându-se din nou în Bucureşti”, a explicat Nicu Păduraru.

Agustin Montero s-a căsătorit cu o româncă din Bistriţa, cu care locuieşte în Spania. În timpul său liber, le vorbeşte şi altor spanioli despre cât de minunată este România.

„Eu vorbesc din suflet cu tot ce spun despre România. Nu ştiu! Îmi creşte inima!”, a mărturisit acesta.

Agustin cunoaşte România ca-n palmă. A vizitat România de 21 de ori.