Stai în carantină la sosirea în Italia dacă, în ultimele 14 zile, ai fost în România sau Bulgaria

- Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, a semnat vineri ordonanţa de carantină cu efect imediat pentru persoanele care în ultimele două săptămâni au sosit din România sau Bulgaria.
- Decizia a fost luată după ce mai multe îngrijitoare de naţionalitate română au sosit în Italia şi au fost testate pozitiv la coronavirus.
- Presa italiană monitorizează cu îngrijorare situaţia din România.
Ministrul italian al Sănătăţii a comunicat decizia pe reţelele sociale motivând că „virusul este încă în circulaţie şi trebuie să fim prudenţi”.
Diverse cazuri de cetăţeni români care au ajuns în Italia în ultima săptămână şi care au fost testaţi pozitiv la coronavirus au contribuit la decizia de a introduce carantina obligatorie pentru toţi cetăţenii care au fost în România sau Bulgaria în ultimele 14 zile. Aceştia vor fi obligaţi să rămână în izolare, la domiciliu, timp de 14 zile.
Măsura este deja în vigoare pentru toţi cetăţenii care sosesc în Italia din ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană şi din ţările care nu au semnat acordul Schengen.
Până azi, cetăţenii români nu erau vizaţi de ordonanţa carantinei. Potrivit presei italiene, România este un punct nevralgic din Balcani din cauza numărului mare de persoane testate pozitiv, dar şi din cauza legăturilor economice şi sociale cu restul Europei.
- Kimi Antonelli a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei după o luptă cu Charles Leclerc
- Valea Prahovei a fost lovită de un val puternic de inundații. Pompierii intervin cu pompe și utilaje pentru evacuarea apei și reluarea circulației pe DN1
- Rusia a lansat un atac masiv cu rachete balistice asupra Kievului. Cel puțin o persoană a murit, iar alte 17 au fost rănite
- Ce întreb eu și ce răspunde Claude
- Trump vrea ca Iranul să fie inclus în pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei: „Asta și-a dorit Lindsey Graham și asta urma să se întâmple”