Țara care își redeschide granițele după aproape doi ani de izolare
Boico Laura
Fiji și-a redeschis granița pentru călătorii internaționali pentru prima dată în aproape doi ani
Fiji și-a închis granița pentru toți cetățenii străini în martie 2020 din cauza Covid-19
În Fiji, aproximativ 90% dintre adulți au schema completă de vaccinare
Fiji și-a redeschis granița pentru turiști pentru prima dată în aproape doi ani, în timp ce țara din insula Pacificului încearcă să își revigoreze industria turistică.
Cu aproximativ 90% dintre adulții din Fiji complet vaccinați, insula din Pacific și-a redeschis granița pentru turiștii dintr-un număr mic de țări.
Fiji și-a închis granița pentru toți cetățenii străini în martie 2020 pentru a limita răspândirea COVID-19.
„Să vedem avionul Fiji Airways plin și să-i întâmpinăm astăzi pe acești turiști a fost uimitor. A fost un sentiment foarte plăcut și mă bucur că am fost acolo personal”, a declarat pentru Reuters James Sowane, directorul unei companii de turism din Fiji, Tewaka.
Turiștii care sosesc sunt nevoiți să stea trei nopți într-o locație desemnată și să își facă un test rapid.
Turismul reprezintă 40% din economia Fiji, iar în urma închiderii frontierei, aproximativ 10% din populație a rămas fără loc de muncă.