• Se schiază în Sinaia, Bușteni și Azuga.
  • DN1 este aglomerat între stațiunile de pe Valea Prahovei.
  • În stațiuni este soare, dar temperaturile nu depășesc 5 grade Celsius.

2021 a început cu veselie și vreme bună. Iar a doua zi din an i-a scos pe mulți din case și i-a trimis direct pe pârtie. Unii au ales să se relaxeze iar alții se grăbesc să dea jos kilogramele în plus câștigate de sărbători. Dar știi și tu, ca să ajungi la munte, trebuie să ai multă rabdare. O să stai ore bune pe drum.

„De primul blocaj o săi parte la Comarnic. Și între stațiuni se circulă cu dificultate. Am avut o singură porțiune pe care am circulat bine, din Brașov până în Predeal. Deși am trecut în noul an, totuși avem parte de o perioadă atipică. Dacă în anii trecuți era puhoi de lume în această zonă, acum nu mai este la fel. Gradul de ocupare este, în medie, de 70%. Reprezentanți din HoReCa mi-au spus că de Revelion au avut doar 40% dintre camere rezervate, pentru că turiștii le-au anulat pe ultima sută de metri”, a transmis Mădălina Bucur, corespondent Aleph News.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT