Turcia ar putea renunța la obligativitatea testelor PCR pentru turişti. Autoritățile așteaptă aproximativ 600.000 de români

  • ​Ferit Turgut, preşedintele TURSAB, spune că după data de 17 mai, nu vor mai cere obligativitatea prezentării unui rezultat negativ al testului PCR
  • „Până pe 17 mai este lockdown în Turcia, iar până atunci facem tot posibilul să se vaccineze cât mai multă lume”, a spus acesta
  • Preşedintele TURSAB adaugă faptul că după data de 17 mai, vor încerca să introducă un fel de listă galbenă, în funcţie de rata de infectare a fiecărei ţări

​Ferit Turgut, preşedintele TURSAB- Agenţia Naţională a Agenţiilor de Turism din Turcia, spune că după data de 17 mai, când Turcia va ieşi din lockdown, nu vor mai cere obligativitatea prezentării unui rezultat negativ al testului PCR.

„Până pe 17 mai este lockdown în Turcia, iar până atunci facem tot posibilul să se vaccineze cât mai multă lume. Pe 17 mai vom stabili dacă se va renunţa la obligativitatea prezentării unui rezultat negativ al testului PCR la intrarea în ţară, astfel încât, sperăm ca până la 1 iunie să nu mai fie nevoie de această măsură. Suntem pregătiţi să fie acceptaţi şi cei vaccinaţi, momentan, nu există decizii oficiale, doar propuneri pe această direcţie”, spune Ferit Turgut în cadrul unei conferinţe de presă.

Preşedintele TURSAB adaugă faptul că după data de 17 mai, vor încerca să introducă un fel de listă galbenă, în funcţie de rata de infectare a fiecărei ţări, iar turiştii care vor veni din statele de pe lista galbenă vor fi nevoiţi să prezinte un test PCR.

Totodată, în Turcia, toţi lucrătorii din turism sunt obligaţi să se vaccineze, având în vedere că în perioada aceasta campania de vaccinare din Turcia vizează şi lucrătorii din turism. Dacă angajaţii din turism vor refuza să se vaccineze, vor risca să li se desfacă contractele de muncă.

Autorităţile din Turcia se aşteaptă anul acesta la 7,4 milioane de turişti, dintre care 600.000 de turişti români. Anul trecut, au ajuns în Turcia circa 500.000 de turişti români, reprezentând sosirile înregistrate la punctele de frontieră.

Industria turismului este a treia cea mai importantă în economia Turciei, astfel că statul a sprijinit anul trecut, cel mai dificil an, acest sector economic. Totodată, statul turc suportă şi cheltuielile în cazul în care vor exista cazuri de turişti care se îmbolnăvesc în Turcia, însă marea majoritate a hotelurilor asigură cazarea şi masa pe toată perioadă carantinei pentru turiştii îmbolnăviţi.

Antalya, una dintre cele mai cunoscute destinaţii din Turcia, pentru care există zboruri directe din mai multe aeroporturi din România, a primit anul trecut 3,3 milioane de turişti, iar în 2019, au ajuns în staţiunea de la Marea Mediterană circa 15 milioane de turişti. Hello Holidays, Paralela 45 şi Christian Tour sunt printre agenţiile de turism care operează zboruri charter către Antalya, însă există şi diverse circuite pe care agenţiile locale le organizează în mai multe destinaţii din Turcia.