Turismul își va reveni în cel puțin 2-3 ani. Industria are nevoie de un credit de salvare

Turismul nu își va reveni la normal în curând, așa dar, vor trece cel puțin 2-3 ani până când vei călători ca înainte.

„Evident că nu vom vinde la fel de multe bilete de avion sau poate că biletele de avion se vor vinde, dar totul va fi în cel mai bun caz la jumătate sau sub jumătate. Evident că nu va mai pleca lumea nici în străinătate, nici în România cum pleca înainte”, spune Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Agenţiile de turism din România au plătit sume importante pentru vacanţele early-booking către parteneri, iar dacă turiştii vor vrea banii înapoi, procesul va fi unul dificil, soluţia propusă de industrie este ca oamenii să fie lăsaţi să călătorească şi să beneficieze de aceste servicii.

„Probabil că avansurile pe care românii le-au dat prin agenţii la parteneri sunt în jur de 70-75 de milioane de euro, aceasta este socoteala noastră”, mai spune CEO-ul.

În loc de acea aplicaţie lansată de Ministerul Economiei şi Turismului, prin care agenţiile pot să îşi declare voluntar banii viraţi la parteneri, industria turismului aşteaptă nişte măsuri concrete.

Sursa foto: Profimedia

Exit mobile version