- Nicio vacanță nu este lipsită de pericole, însă, pentru un turist britanic de 19 ani, excursia în Ibiza va rămâne o amintire neplăcută.
- El a fost mușcat de un păianjen foarte periculos și va rămâne fără două degete.
Tânărul din Țara Galilor a fost mușcat de un păianjen pustnic maro, un animal veninos și care poate provoca leziuni grave dacă mușcătura nu este tratată imediat.
Incidentul a avut loc în urmă cu două săptămâni, în zona San Antonio de pe insulă, dar presa spaniolă a relatat abia acum despre acest caz, transmite The Mirror.
El urmează să fie operat în țara natală, după ce în această perioadă a fost supus unor teste medicale pentru ca medicii să înțeleagă de ce i se umflă mâna dreaptă.
„M-am așezat pe niște trepte și am simțit ceva și m-a înțepat, dar nu m-am gândit la nimic. M-am trezit la 5 dimineața în dimineața următoare pentru că mă ardea mâna și mi se umfla. Am început să mă panichez pentru că mâinile mele deveneau din ce în ce mai mov, iar medicii mi-au spus că nu au mai văzut așa ceva”, a spus tânărul pentru presa locală.
Medicii îi vor amputa două degete, iar din al treilea îi va fi tăiat o parte.
„Milioane de oameni merg în același loc în fiecare an pentru a vedea apusul soarelui și nu li s-a întâmplat nimic înainte de mine”, a mai spus tânărul.
Mușcăturile păianjenului brun veninos necesită îngrijiri medicale și, dacă nu sunt tratate, pot provoca necroze, care poate duce la cangrene. Aceste animale pot supraviețui până la zece luni fără apă sau mâncare.