- Scoate bocancii din dulap și pregătește-te să explorezi.
- Drumul Vrăjitoarelor care trece prin munții Harz din Germania este un traseu spectaculos de aproximativ 100 de kilometri.
- Dacă vrei natură, degustări și cultură locală, atunci Valea Douro din Portugalia trebuie să fie destinația ta finală.
Toamna asta oferă câteva peisaje care pur și simplu îți taie respirația. Europa oferă trasee superbe: de la păduri învăluite în legende până la podgorii scăldate în nuanțe de aur.
Scoate bocancii din dulap și pregătește-te să explorezi. Drumul Vrăjitoarelor care trece prin munții Harz din Germania este un traseu spectaculos de aproximativ 100 de kilometri, are sate medievale și păduri dese. Dar cea mai mare atracție este Muntele Brocken care, conform legendei, este locul unde vrăjitoarele se întâlneau pentru diferite ritualuri.
Vârful muntelui este înconjurat de ceață aproximativ 300 de zile pe an. Deci ai un cadru al legendei bine conturat. Iar traseul este bine semnalizat și poate fi parcurs în 4-6 zile, cu opțiuni de cazări în sate pitorești, precum Treseburg.
Dacă veri natură, degustări și cultură locală, atunci Valea Douro din Portugalia trebuie să fie destinația ta finală. Producția de vin Porto este vedetă în regiune și cei mai mulți merg special pentru degustare fix în mijlocul domeniilor viticole. Drumețiile sunt la ele acasă, spun turiștii care se declară îndrăgostiți de această locație.
Vidden este un traseu spectaculos de drumeție în Norvegia. Acest traseu îți oferă o experiență unică prin platourile muntoase, lungi de 19 km. Partea bună e că altitudinea este de aproape 600 de metri, deci nu ai chiar așa mult de urcat.