• Elveția a deschis pistele, dar a închis restaurantele
  • Austria a deschis stațiunile, dar fără turiști
  • În Italia ar fi trebuit să se poată schia din nou din 15 februarie

Este zăpadă, dar nu au schiori. Stațiunile montane din Europa sunt în continuare sub presiunea restricțiilor sanitare. Cel mai mare șoc l-au avut patronii din Italia, unde guvernul a amânat reluarea sezonului de ski.

În Italia ar fi trebuit să se poată schia din nou din 15 februarie. Guvernul lui Mario Draghi s-a răzgândit și a amânat reluarea sezonului de-abia pe 5 martie.

Vestea a venit ca un duș rece pentru toți patronii de restaurante, hoteluri și instalații de ski, care au cheltuit sute de mii de euro ca să igienizeze totul. S-au vândut zeci de mii de bilete, iar afacerile din turismul de iarnă au nevoie acum de ajutorul guvernului ca să treacă iarna.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Situația stațiunilor din alte țări din Occident

Elveția este una din puținele țări care au menținut pistele de schi deschise. Se poate schia și în Austria, doar dacă ești localnic, dar sectorul ospitalității este închis din cauza resctricțiilor sanitare. De altfel, poliția austriacă face razii prin stațiuni și îi amendează pe turiști cu câte 2000 de euro pentru încălcarea carantinei. Încă de la început, Franța a adoptat aceeași politică de închidere a stațiunilor de schi, la fel ca Italia.

Autoritățile insistă să considere stațiunile posibile focare de Covid-19 pentru că acolo au apărut primele focare acum un an, când oamenii se înghesuiau la restaurante, în telecabine, după care au dus virusul peste tot pe continent.

Elvețienii au făcut studii care arată că te poți infecta mult mai ușor într-un mijloc de transport în comun. Și datele lor mai arată că practicarea schiului nu mărește riscul de infectare cu SARS-CoV-2.