• Românii vor merge în vacanță de Paște și la vară, arată un sondaj Travelminit.ro.
  • Cei mai mulți români vor sta între 5-7 zile în concediu.
  • Campania de vaccinare are un rol important pentru călători, mai arată studiul.

Valul trei al pandemiei nu te sperie și ești în continuare dornic de călătorie, asta este concluzia unui sondaj Travelminit.ro, agenție de turism. Cei mai mulți respondenți au spus că vor începe să meargă în vacanță începând cu perioada Paștelui și vor continua să facă asta pe timpul verii. Maria Florea, înainte de Coronavirus, obișnuia să își facă vacanțele în străinătate. Speră să meargă și vara asta. Dar până atunci, deja și-a rezervat o vacanță aici, în România.

Maria Florea, turistă: „De Paște, de obicei, noi preferăm să stăm în familie și să plecăm zilele următoare. Și am ales o vacanță în Transilvania, am rezervat o căsuță într-un copac. E o vacanță de cuplu. Și e așa, într-un loc mai retras. Încă nu avem curaj să ne aventurăm în destinații mai populate, ca să zic așa.”

Cei mai mulți turiști vor sta în concediu între cinci și opt zile și doar 1 la sută peste șapte zile, mai arată sondajul.


Traian Bădulescu, consultant în turism, confirmă că vaccinarea aduce optimism și îi încurajează atât pe români, cât și pe străini, să reînceapă să călătorească.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Traian Bădulescu, consultant turism: „În primul rând, recomand turiștilor să se documenteze în privința condițiilor impuse la destinație. Și le recomand turiștilor să își facă asigurări. De Paște în România, ca să începem cu sărbătorile de Paște, un cuplu poate să își petreacă un mini-sejur de câteva nopți de cazare și cu, să spunem, un 150-200 de euro la o pensiune sau la un hotel pe litoral.”