- Ariana, o fată olimpică de 13 ani din Apahida, nu a fost în nici o vacanță în viață
- Fii un înger! vreisastii@alephmedia.ro
- Fii un înger! WhatsApp 0757.741.741
Nu e vorbă în vânt: cărțile te ajută să lupți cu necazurile. A învățat asta și Ariana, o copilă de 13 ani din Apahida. Este olimpică, citește non-stop și așa uită că stau cinci suflete într-un apartament cu două camere și că nu a fost
niciodată în vacanță. Ea se plimbă jucând echivalentul românesc al celebrului Monopoly, și așa cunoaște orașele de la noi.
Reporter: „Ele au călătorit toată România prin joc mai degrabă.”
Tatăl Arianei: „Prin joc, da. Altfel, din păcate doar la Târgu Mureş am reuşit să mergem o singură dată. Atât. La mare nici nu se pune problema. Şi-ar dori să vadă marea, sincer nici eu nu am fost la mare.”
Ariana nu se plânge însă. Își vede de cărțile ei. Știe că numai dacă învață poate să aibă o soartă mai bună.
Ariana Tătar: „Am mers la multe olimpiade, am luat premii foarte bune.”
Reporter: „Cum e acum cu învăţatul online?”
Ariana: „E mai greu, la şcoală înţelegeam mai bine.”
Tatăl Arianei: „Cu cea mai mare bucurie şi fericire şi mulţumită unei persoane cu suflet foarte mare, a primit cea mare un laptop.”
Reporter: „Dumneavoastră nu i-aţi putut cumpăra un laptop. De ce?”
Tatăl Arianei: „Pentru că… pandemia. Am rămas doar cu şomajul, din păcate avem şi o rată la bancă.”
Ariana şi sora ei rămân însă optimiste și nu cer prea mult. Doar să existe speranță și pentru ele.
Reporter: „Ce ai vrea să îţi aducă ţie Moş Crăciun?”
Ariana: „Nu m-am gândit. Sunt mulţumită cu orice”