Acum exact 365 de zile, ai descoperit că poți să dai zilnic ocolul planetei. Aleph e o lume în care în fiecare moment ai revelația că ȘTII. Chiar și lucruri despre care credeai că nu te interesează, dar despre care ai aflat că te revoltă, te bucură, te emoționează. Aleph e universul pe care-l construim împreună, tu și cu mine, pentru că amândoi avem bucuria de a spune: ACUM ȘTIU.

Un an. 365 de zile. 52 de săptămâni. 8.760 de ore. 525.600 de minute. 31.5 milioane de secunde. Și nu a trecut una fără să mai afli câte ceva. Fără să vezi întregul tău univers, așa cum e. Clar, fără distorsiuni, fără interferențe. 31.5 milioane de secunde în care ai aflat totul despre tine. În care te-ai uitat în oglindă, iar oglinda s-a uitat înapoi la tine. 31.5 de milioane de secunde care au fost suficiente ca să poți spune: ACUM ȘTIU!

Simin Aysel Florescu nu a întors spatele pandemiei

Simin Aysel Florescu este medic de mai bine de 20 de ani, iar din 2011 este director al Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din București. A fost printre primele persoane care în pandemie a făcut un pas în față. De ce? Pentru că era nevoie de ea. Pentru că a făcut un jurământ, în care crede. Prin mână ei au trecut sute de pacienți COVID.

Recomandări

ORDINE ÎN PARLAMENT
ÎNCĂLZIREA CLIMEI SCHIMBĂ IERNILE
CE REFORME VOR PARTIDELE
UN „IRON DOME” ROMÂNESC?
TOM CRUISE E PREMIAT
CINE L-A UCIS PE KIRILLOV

Puterea vine de la cei dragi

Ajungi să îți dai seama cât de importanți sunt cei din jurul tău în momente limită, iar atunci viața ta capătă alt sens. În urmă cu un an și jumătate colega mea Evelina Crețulescu a crezut că își pierde tatăl în urma unui AVC. ACUM ȘTIE că puterea ei vine de la cei dragi.

Șerban Picu: „Am învățat să îmi folosesc timpul pentru oameni care au nevoie de el”

Timpul e cel mai de preț dar pe care l-am primit vreodată. Trebuie să ai grijă cu timpul tău, pentru ca nu ți-l dă nimeni înapoi. Șerban Picu, editor-corespondent Aleph News a învățat în ultimul an câteva lucruri foarte importante despre timpul lui.

Băuturile se servesc, în Spania, doar cu un aperitiv, numit „tapa” sau „pincho”: ACUM ȘTIU!

O poveste de business cu aromă de cafea. Alex Răduca îți spune cum e să faci față încercărilor

Cătălin Ciupală este profesor la Colegiul Andrei Șaguna din Brașov. Dar nu e un profesor obișnuit, a inițiat un cerc de matematică și sparge tiparul orelor clasice. A adus în clasă muzica clasică, realitatea virtuală și Youtube.

După un an online, apreciază elevii mai mult acum școala online?

Andreea Drăghici este studentă în Franța, la Universitatea din Orléans. Acolo face un master în economie internațională.

Ce știi acum și nu știai înainte să pleci din țară?

ACUM ȘTIU cât de important este să am grijă de mine

Radiația ultravioletă este partea aceea din soare care ajunge la tine și îți arde pielea. Așa că trebuie să ai grijă când ieși în soare și să folosești cremă de protecție. Alexandra Bosinceanu a învățat lecția pe pielea ei.