100 de ani de la Trianon. Documentul fundamental în raporturile de drept internațional ale României

Pentru România, războiul nu s-a terminat în 1918. Am luptat cu Ungaria încă aproape un an. Un război care s-a terminat cu victoria noastră – armata română a intrat în Budapesta și a ocupat-o. Punctul final a fost Tratatul de la Trianon.

În octombrie 1918, în sala de şedinţe a Parlamentului de la Budapesta răsuna glasul unui deputat român care cerea pentru prima oară desprinderea Ardealului de Ungaria. Cel ce vorbea de la tribună se numea Alexandru Vaida-Voevod. Avea să fie şeful primului guvern al României Mari.

Ungaria intrase în mirajul ideologiei bolșevice. România, deși întregită cu victoriile de pe câmpurile de bătălie și prin succesele politico-diplomatice ale alianțelor sale de conjunctură, era plimbată între Paris, Londra și Washington cu dreptatea în mână.

Războiul cu Prima Republică Maghiară (devenită Republica Sovietică Maghiară din martie 1919) a început la 13 noiembrie 1918 și s-a încheiat pe 3 august 1919. Armata Română a ocupat estul Ungariei și Budapesta până la 28 martie 1920.

Tratatul semnat la 4 iunie 1920, în Palatul Trianon din Versailles, între Ungaria și Puterile Aliate, este un document fundamental în raporturile de drept internațional ale României.

Exit mobile version