Sari la continut
1 Decembrie

Nicușor Dan îl decorează de Ziua Națională pe colonel Ion Vasile Banu, veteran de război la 107 ani, cu Ordinul Virtutea Militară

Nicușor Dan îl decorează de Ziua Națională pe colonel Ion Vasile Banu, veteran de război la 107 ani, cu Ordinul Virtutea Militară
  • Nicușor Dan decorează veteranul Ion Vasile Banu cu Ordinul Virtutea Militară.
  • Ion Vasile Banu a intrat în armată la 21 de ani și a luptat pentru Basarabia în 1941.
  • Ion Vasile Banu a participat la luptele de la Cotul Donului în 1942.
  • Nicușor Dan subliniază că libertatea și demnitatea României se datorează sacrificiilor veteranilor.

Președintele României, Nicușor Dan, conferă o distincție unică de Ziua Națională: Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler merge către colonelul în retragere Ion Vasile Banu, în vârstă de 107 ani.

Ordinul Virtutea Militară

Gestul simbolic omagiază întreaga generație de veterani care au luptat în Al Doilea Război Mondial. Nicușor Dan anunță decizia pe rețelele sociale și subliniază lecțiile de curaj și patriotism ale eroului.

​„Președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul de decorare a domnului colonel în retragere, veteran de război, Banu Vasile Ion.

Astfel, cu prilejul Zilei Naționale a României, în semn de apreciere pentru importantele  servicii militare aduse țării noastre în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi pentru activitatea desfășurată după terminarea războiului, prin implicarea sa în activități sociale,

Președintele Nicușor Dan a conferit Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, domnului colonel în retragere, veteran de război, Banu Vasile Ion”, conform nui comunicat de presă postat pe pagina oficială a Administrației Prezidențiale.

Ion Vasile Banu s-a născut la 1 august 1918, în anul Marii Uniri, în județul Dâmbovița. El a intrat în Armata Română la 21 ani, în 1939, la Regimentul 89 Infanterie din Brașov. A participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei și a zonei Odessa în 1941, alături de Divizia 13 Infanterie. În toamna lui 1942, regimentul său ajunge la Cotul Donului, una dintre cele mai sângeroase bătălii ale Armatei Române pe Frontul de Est.​

Nicușor Dan declară că Banu reprezintă „esența dragostei de țară”.

Nicușor Dan a încheiat: „Suntem și vom rămâne datori să îi cinstim pe cei care au apărat cu prețul vieții idealurile noastre de libertate. Datorită lor trăim astăzi într-o Românie liberă, demnă, democratică și europeană”.

Etichete: al doilea război mondial, Ion Vasile Banu, nicușor dan, Ordinul Virtutea Militară, președintele României