- Primăria Parisului va plăti o amendă de 90.000 de euro
- Amenda a fost dată pentru încălcarea normelor naționale în 2018 privind paritatea de gen
- Anne Hidalgo susţine că amenda este absurdă
Ai auzit de multe ori cazuri în care femeile se simt discriminate pentru că nu primesc un post de conducere, în detrimentul unui bărbat. La Paris, lucrurile stau diferit. Primăria orașului a fost amendată cu 90.000 de euro din cauza angajării a prea multe femei în funcţii de conducere, scrie The Guardian.
Advertisment
„Sunt bucuroasă să anunț că am fost amendați“, a spus, ironic, primarul orașului, Anne Hidalgo, care este membru al partidului socialist.
Anne Hidalgo consideră că amenda, primită pe motiv că în 2018 au fost încălcate normele naționale privind paritatea de gen, este una absurdă.
Recomandări
„Această amendă este evident absurdă, nedreaptă, iresponsabilă şi periculoasă. Femeile din Franţa ar trebui promovate cu vigoare, deoarece întârzierea aceasta de promovare este pretutindeni în Franţa şi este foarte mare. Pentru ca într-o zi să atingem paritatea, trebuie să accelerăm ritmul şi să ne asigurăm că sunt numite mai multe femei decât bărbaţi“, a spus Anne Hidalgo.
Mai exact, 11 femei și doar cinci bărbați au fost puși în funcții de conducere în primărie în 2018, ceea ce înseamnă că 69% din numiri au fost destinate femeilor. Astfel, se pare că primăria a încălcat o regulă din 2013, care prevede ca un sex să nu reprezinte mai mult de 60% din nominalizările la funcții de conducere.
Partenerii noștri