• Pentru cei mai mulți și în special pentru tineri lumea muncii în 2025 va fi una mai rea decât cea de zi din pricina șomajului și a nesiguranței.
  • Inteligența artificială va remodela finanțele globale și cea mai mare confruntare va avea loc probabil între grupuri financiare și tehnologice, nu doar între bănci.
  • Trecerea la o societate fără emisii de carbon va determina nu doar o schimbare a cererii de aprovizionare cu energie, ci și una a politicilor și a afacerilor internaționale.
  • Noii factori generatori de profit vor fi activele necorporale, cum ar fi brevetele, mărcile comerciale și software-ul.

Munca și locul de muncă

În cinci ani jurnaliștii de la cotidianele Financial Times și experții Nikkei văd lumea muncii mai flexibilă și mai incluzivă pentru unii dintre noi și mai dură și mai nesigură pentru alții.

Profesioniștii calificați se vor bucura până în 2025 de roadele muncii hibride. Mulți vor lucra de acasă una sau două zile pe săptămână. Prezența la locul de muncă nemaifiind o condiție a progresului în carieră, femeilor le va fi mai ușor să-și păstreze cariera și să aibă și grijă de copii.

Dezechilibrul între statutul femeilor și cel al bărbaților va începe să se îmbunătățească. Munca la distanță va crea oportunități pentru oamenii talentați din țările în curs de dezvoltare de a lucra pentru companii din lumea bogată.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Dar fără o acțiune politică puternică, pentru foarte mulți lumea muncii în 2025 va fi mai rea. Șomajul ridicat în anii de după pandemie va eroda puterea de negociere deja slabă a lucrătorilor tineri și a celor cu calificare scăzută. Companiile vor păstra un nucleu de personal bine tratat, dar noile angajări vor fi din ce în ce mai mult cu contracte temporare sau contracte de colaborare.

Până în 2025 situația tinerilor va fi foarte dificilă, întrucât șomajul va fi o problemă frecventă și acestora le va fi mai greu să găsească angajatori dispuși să le ofere pregătire, dezvoltare sau pensii.

Finanţe

Până în 2025 inteligența artificială va remodela finanțele globale, declanșând o bătălie competitivă între companii și regiuni care doresc să domine această nouă sferă. Cea mai mare confruntare va avea loc mai degrabă între grupuri financiare și tehnologice decât doar între bănci.

În teorie această nouă lume ar trebui să ofere beneficii: eficiență mai mare, viteză, personalizare și costuri mai mici de capital. În practică va exista însă problema supravegherii inteligenței artificiale, din cauza algoritmilor opaci. Până în 2025 preocupările autorităților de reglementare cu privire la controlul IA și riscurile asociate acestuia ar putea fi sursa următorului șoc financiar.

Energie

De mai bine de 100 de ani sectorul petrolier a fost caracterizat de boom-uri și de prăbușiri. În timp ce în 2020 țițeiul a ajuns la aproape 40 de dolari barilul, mai puțin de jumătate față de nivelul de acum șase ani, ar părea firesc să ne așteptăm ca prețul petrolului să crească substanțial până în 2025.

Dar acest lucru nu este sigur. Sistemul energetic global poate trăi o transformare unică într-un secol. Obiectivele guvernamentale ambițioase de reducere a emisiilor și de adoptare tot mai extinsă de mașini electrice se așteaptă să ducă la un vârf al cererii de petrol în decurs de 10 ani. Pentru o industrie obișnuită cu o creștere perpetuă acest fapt este unul profund neliniștitor.

Ne se pot face predicții clare, dar trecerea la o societate fără emisii de carbon nu determină doar schimbarea cererii de aprovizionare cu energie, ci și a politicilor și afacerilor internaționale.

Pe lângă UE și Japonia, președintele ales al SUA, Joe Biden, s-a angajat că vor reduce zero emisiile de gaze cu efect de seră până în 2050. China, cel mai mare emitent de gaze cu efect de seră, a stabilit acest obiectiv până în 2060.

Realizarea acestor obiective va necesita o inovație tehnologică drastică și o schimbare a structurilor economice și sociale. Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, până la sfârșitul anului 2030 vânzările totale de vehicule electrice va trebui să crească de 20 de ori, iar furnizarea de hidrogen de 100 de ori.

Se estimează că trecerea la un sistem de energie centrat pe energie regenerabilă necesită investiții în valoare totală de 1,6 trilioane de dolari, de patru ori mai mult decât nivelurile actuale.

Dacă secolul XX a fost epoca petrolului, condusă de SUA, în secolul XXI China va fi cea care va provoca SUA. China urmează să dețină o pondere dominantă pe piața globală a tehnologiilor și produselor care sprijină măsurile de combatere a schimbărilor climatice, cum sunt panourile solare, turbinele eoliene, vehiculele electrice și bateriile utilizate de acestea grație programelor naționale pentru promovarea introducerii energiei regenerabile.

Zăcăminte majore de minerale rare, esențiale pentru fabricarea magneților pentru motoarele vehiculelor electrice și ale turbinelor eoliene, se află în China. Energia este acum prima linie în conflictul dintre SUA și China întrucât ambele concurează pentru dominarea tehnologică.

Tendințele de consum

Înainte de Covid-19 comerțul cu amănuntul se îndrepta către o lume în care oamenii cumpărau mai puțin din magazine și mai mult online. Până în 2025 aceste tendințe nu se vor schimba, dar ritmul va fi unul mai rapid. Cumpărarea de la distanță va fi și mai ușoară și mai convenabilă până în 2025, iar cota globală a comerțului electronic va crește probabil cu aproximativ un sfert de la mijlocul anului acesta.

Companiile mari din întreaga lume încep să se concentreze asupra activelor necorporale cum ar fi brevetele, mărcile comerciale și software ca noi factori generatori de profit. Cei patru giganți IT americani, Facebook, Apple, Amazon și Google (la care se adaugă și Netflix) sunt forțele motrice în acest sens. Acestea se bazează pe proprietatea intelectuală și software, nu pe hardware.

În SUA și Marea Britanie investițiile în corporale și necorporale sunt acum aproape egale, iar China și India se îndreaptă în aceeași direcție.

Acum începe era activelor necorporale.

Tehnologie

Pandemia a oferit serviciilor digitale un puternic impuls, care s-a dovedit a fi durabil. Dar surpriza în 2025 va fi apariția unei game mai largi de „campioni” digitali în curs de dezvoltare, care vor dilua o parte din puterea Big Tech. Putem aștepta o lume digitală mai diversificată până în 2025.

Măsurile Amazon și Googles de a-și dezvolta afacerile în cloud computing au condus la o nouă generație de companii de tehnologie pentru întreprinderi. Zoom a fost una dintre puținele care au valorificat cererea puternică în timpul pandemiei, pentru a deveni platforme mai largi de comunicare și colaborare.

Directorul executiv al Google, Sundar Pichai, spune că activitatea sa în cloud a crescut datorită unei strategii de concentrare pe sectoare, inclusiv servicii financiare și de retail. Totuși, pentru o companie IT, pătrunderea în diferite industrii nu este atât de ușoară.