• PNL, USR PLUS ȘI UDMR reiau astăzi negocierile legate de justiție, sănătate dar și de reforma electorală.
  • Compania Moderna a început pregătirile pentru distribuirea vaccinului său anti-Covid.
  • Ai de gând să mergi la ski? Să știi că pârtiile din Sinaia au fost luate cu asalt. Turiștii s-au înghesuit în număr mare la baza pârtiilor, fără să țină cont de restricții. A fost nevoie de intervenția jandarmilor și poliției.
  • În Italia s-a instituit deja carantina totală. Sute de mii de romani au rămas blocaţi sau izolaţi acolo și vor petrece sărbătorile departe de familie.
  • Bilanţul deceselor după incendiul de la secția de terapie intensivă a unui spital din Turcia a ajuns la 10.
  • Bursa de Valori Bucureşti a câştigat, în această săptămână, 1,76 miliarde de lei din capitalizare, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu peste 122 a sută.
  • Bazele militare ale Forţelor Aeriene ale SUA vor fi păzite de câini-roboţi care vor începe primele lor misiuni de patrulare în ianuarie 2021.
  • Echipa de gimnastică a României a obținut medalia de argint la Europene. România s-a clasat pe locul doi, după Ucraina. Larisa Iordache, întoarsă în competiție după trei ani a izbucnit la plâns la ceremonia de premiere.
  • Ai face bine să te grăbești în cautarea bradului perfect de Crăciun, pentru că goana după pomii de împodobit este în toi. Iar prețurile variază între 79 și 449 de lei. Zilnic, se vând mai bine de 250 de bucăți.
  • Moş Crăciun a fost vaccinat şi este “gata de treabă”, îi asigură medicul Anthony Fauci pe copiii din întreaga lume.

Recomandări

CE FACI ÎN WEEKEND?
CONTROVERSE ÎN ARTĂ
CE FILME VEZI ÎN WEEKEND?
PREȘEDINȚII SE SUSPENDĂ?
#1 LA CONSUM DE DROGURI
LA CE FESTIVALURI MERGI