• Grecia se pregătește de sezonul estival care va fi deschis oficial peste două săptămâni, scrie Ekathimerini.
  • Tot de luni elevii claselor primare se întorc și ei la cursuri.
  • Zborurile internaționale vor fi reluate în Atena și Salonic la 15 iunie și la 1 iulie pentru restul țării.

Grecia repornește turismul țării, astfel că astăzi au fost redeschise hotelurile, piscinele, dar și cinematografele în aer liber. În același timp și elevii claselor primare se întorc la cursuri începând de luni.

Măsurile de stricte luate de către autoritățile elene a menținut sub control răspândirea infecției cu Covid-19, scrie Ekathimerini. Astfel că, Grecia a raportat doar 2.917 cazuri și 175 de decese.

Zborurile internaționale, cu respectarea procedurilor de termoscanare vor fi reluate în Atena și Salonic la 15 iunie și la 1 iulie pentru restul țării. 

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

Toți pasagerii vor fi suspuși unor proceduri de siguranță convenite de autoritătea de siguranță a zborurilor din Uniunea Europeană, cei care vin din țările cu un număr mic de infecții fiind supuși testărilor prin sondaj.

Unele dintre cele mai mari lanțuri hoteliere susțin însă că au suficiente locuri rezervate încă dinaintea izbucnirii epidemiei de coronavirus, respectiv 15 martie. În jur de 50% dintre locuri ar fi astfel ocupate.