Fostul ministru Costel Alexe este audiat, joi, la DNA, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită 22 tone de tablă.

Costel Alexe s-a prezentat joi la DNA şi nu a dat nicio declaraţie.

Acesta este audiat în dosarul în care e acuzat că ar fi luat mită 22 tone de tablă.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Potrivit DNA, în perioada martie-aprilie 2020, cel acuzat ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.

„Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox.103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 şi 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă de-a sa”, arată DNA.

Cererea de urmărire penală a fostului ministru al Mediului Costel Alexe a fost trimisă de către ministrul Justiţiei, Stelian Ion, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis marţi ministrului Justiţiei, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a fostului ministru al Mediului, Costel Alexe.

DNA a cerut să fie începută urmărirea penală faţă de Costel Alexe, fost ministru, cercetat pentru luare de mită şi instigare la delapidare.

Costel Alexe este în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.

UPDATE. DNA anunță că a început urmărirea penală față de Costel Alexe

DNA anunță că a început urmărirea penală față de Costel Alexe. Fostul ministru e suspectat că a cerut și primit 22 de tone de tablă în valoare de 103.000 lei. Tabla provenea de la un depizut neînchis, pentru care România a fost condamnată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Costel Alexe, la data faptelor ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru luare de mită și instigare la delapidare și față de o persoană fizică având funcție de conducere într-o societate comercială cu activitate în siderurgie, pentru dare de mită și delapidare.

Conform DNA, în perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură).

Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului.

Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de aproximativ 103.000 lei și reprezintă contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.

Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.