• Coco Chanel a revoluţionat moda feminină şi a eliberat femeile de corsete
  • Gabrielle Chanel a încetat din viaţă pe 10 ianuarie 1971, la 87 de ani
  • În prezent, directorul creativ al Casei Chanel este Virginie Viard

A fost cea care a îndrăznit să revoluţioneze moda feminină şi să elibereze femeile de teribilele corsete. A visat, a luptat să-şi depăşească condiţia şi a reuşit să creeze un imperiu în lumea modei. A trăit intens şi a lăsat o moştenire care are ecouri şi în prezent. Într-o zi de 10 ianuarie, în 1971, pleca să croiască taioare de tweed pentru îngeri. Este vorba despre Gabrielle Bonheur „Coco” Chanel.

Coco Chanel: „Asta am căutat şi mi-am dorit toată viaţa, să creez un stil unic. Aceasta este opinia mea, mai ales că în Franţa nu există stil. Desigur, trebuie să existe un stil al naţiunii, adică oamenii de pe stradă se îmbracă la fel ca tine. Şi cred că am reuşti să obţin acest lucru.”

Iată ce spunea despre casa ei de modă, la sfârşitul anilor 60.

Recomandări

CINE VA FI PREȘEDINTE?
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
SWIFT ÎNDEAMNĂ LA VOT
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
AI GRIJĂ DE COPIL
CE VA FACE TRUMP?

Coco Chanel: „Am o clientelă foarte bună. Sunt foarte mândră şi sigură că nu există în toată Franţa clientenlă mai frumoasă decât cea de la atelierul meu. Cred că toţi cei care se îmbracă bine în lumea asta, se îmbracă de la Chanel.”

Viaţa ei plină de tumult şi glamour, de iubiri şi singurătate, a inspirat mulţi regizori de film. Sunt nenumărate ecranizări despre eterna Gabrielle Chanel. Creaţiile ei au schimbat lumea modei, iar imperiul pe care l-a construit îi poartă numele, dar înainte de a fi Chanel, a fost Coco.

În prezent, directorul creativ al Casei Chanel este Virginie Viard, care a lucrat pentru acest legendar brand mai bine de 30 de ani împreună cu Karl Lagerfeld.