- Coaliţia de guvernare şi-a împărţit prefecturile
- Împărțirea a avut loc în funcție de rezultatul obținut la alegeri
- Astfel, PNL va avea 23 de posturi, USRPLUS 14, iar UDMR 5
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţatcă partidele care fac parte din coaliţia aflată la guvernare vor dispune de posturi de prefect în funcţie de ponderea voturilor obţinute. Astfel, PNL va avea 23 de posturi, USRPLUS 14, iar UDMR 5.
Advertisment
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că se lucrează la „o reglementare” prin care prefecţii să nu mai fie înalţi funcţionari publici.
„Conform Constituţiei, prefectul este reprezentantul Guvernului în judeţ. În 2006, când eram în negocierile de aderare, existau nişte bile negre în capitolul administraţie şi atunci s-a decis ca prefectul să fie echivalat funcţiei de înalt funcţionar. Din 2012, practic nu au mai apărut înalţi funcţionari. (…) Punctul de vedere aproape comun, în cadrul coaliţiei, care e în curs de implemnetare printr-o reglementare este acela că prefecţii sunt reprezentamţii Guvernului, nu trebuie să fie înalţi funcţionari publici”, a declarat Ludovic Orban, la B1Tv.
Recomandări
Liderul PNL a spus că luni a avut prima discuţie în coaliţie despre acest subiect şi că posturile vor fi distribuite în funcţie de ponderea fiecărui partid. Astfel, PNL-ului îi revin 23 de prefecţi, USRPLUS va vea 14, iar UDMR 5. De asemenea, PNL va 47 de posturi de subprefect, USRPLUS 28, iar UDMR 10.
Partenerii noștri