Judecătorii CCR au respins, joi, sesizarea AUR, privind alegerea lui Ludovic Orban în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

„În şedinţa din data de 14 ianuarie 2021, Curtea Constituţională a examinat, în cadrul controlului constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.71/2020 pentru alegerea Preşedintelui Camerei Deputaţilor, obiecţie formulată de Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor. În urma deliberărilor, Curtea, cu majoritate de voturi, a respins sesizarea, ca inadmisibilă”, transmite CCR.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Recomandări

TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CE FACI ÎN CAPITALĂ DE FLORII?
UNDE MERGI ÎN VACANȚA DE PAȘTE?
UK AR TRIMITE SOLDAȚI ÎN GAZA
AVEM PRINTRE CELE MAI MICI PREȚURI LA ENERGIE

„Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, anunţă Curtea Constituţională.

AUR considera că hotărârea Camerei Deputaţilor ar fi neconstituţională pentru că preşedintele de şedinţă suspendase lucrările în ziua validării Camerei, astfel că votul dat de către deputaţi ulterior nu ar fi fost dat cu respectarea condiţiilor legale.