• Real Madrid a fost eliminată în semifinalele Supercupei Spaniei de Athletic Bilbao
  • Astfel a fost ratată şansa unui „El Clasico”, cu Barcelona, în finală
  • Finala Barcelona – Athletic se va disputa pe 17 ianuarie, la Sevilla

După ce Barcelona s-a calificat miercuri în finala ineditei Supercupe a Spaniei, desfășurată într-o formulă cu 4 echipe, Real Madrid s-a recunoscut învinsă în cea de a doua semifinală de joi, de la Malaga, de mai slab cotata Athletic Bilbao.

Raul Garcia a semnat o dublă în prima repriză, cu un prim șut din interiorul careului (0-1, min. 18) și, mai apoi, de la punctul cu var (0-2, min. 38).

Real a declanșat cursa de recuperare și a redus din handicap prin Benzema (1-2, min. 73), nu înainte însă ca Marco Asensio să fi nimerit bara transversală chiar de două ori. Benzema a mai introdus o dată balonul în poarta adversă, în minutul 83, dar reușita a fost anulată pe motiv de offside.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

În al 7-lea minut suplimentar de joc, Real a solicitat un penalty, dar sistemul VAR „a decis” că nu era cazul.

Athletic Bilbao se califică așadar în finala cu Barcelona, care se va juca duminică, 17 ianuarie, la Sevilla, de la ora 22.00.