• Eric Yuan trăieşte visul american: de la imigrant la o avere de peste 10 miliarde de dolari.
  • Lui Yuhan i-a fost refuzată de opt ori intrarea în SUA.
  • Deoarece prietena sa studia foarte departe, aşa că a căutat şi a găsit soluţia: platforma ZOOM.

Eric Yuan este licenţiat în Matemetici aplicate, cu un master în Inginerie. A lucrat timp de 4 ani în Japonia, până l-a auzit pe Bill Gates vorbind despre bula dot-com. Asta l-a făcut să se mute în Silicon Valley. Nu i-a fost însă uşor, pentru că Statele Unite i-au refuzat de 8 ori viza. Când, în cele din urmă, a reuşit, avea deja 27 de ani.

„M-am gândit de 20-30 de ori înainte de cele opt solicitări. Partea bună e că am reuşit. M-am născut în China şi am venit aici în anul 1997, ca proaspăt imigrant. Am lucrat mulţi ani la WebEx, care a fost cumpărat de Cisco, după care am fondat Zoom”, a relatat Yuan.

La WebEx, Yuan a lucrat la un alt sistem de videoconferinţă, numit chiar WebEx, dar nu a fost mulţumit de cum se desfăşurau lucrurile.

Recomandări

ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE
APEL MISTERIOS
CADOURI PRIETENEȘTI

„Am lucrat din greu să fac WebEx să funcţioneze mai bine, dar, ce să vezi, după 30 de ani, nu am găsit niciun client WebEx mulţumit, aşa că simţit că am o obligaţie să repar lucrurile. Cisco este o companie mare, dar nu era dispusă să schimbe strategia de colaborare. N-am avut încotro, a trebuit să plec ca să pot rezolva lucrurile”, a mai spus acesta.

Ideea de a fonda platforma ZOOM i-a venit pe când era în China, iar prietena lui studia la un colegiu aflat la 10 ore cu trenul distanţă. Se vedeau de două ori pe an. Îşi aduce aminte că visa să apese pe un buton şi să poată vorbi cu ea. Acum, cei doi sunt căsătoriţi.

După ce a plecat de la Cisco, Yuan nu a reuşit să convingă investitorii, care considerau că piaţa era prea aglomerată pe această zonă, aşa că a împrumutat bani de la prieteni şi familie ca să lanseze Zoom. În primele etape ale dezvoltării ZOOM, Yuan s-a implicat în toate, de la scrierea codului, până la relaţiile cu clienţii. Apoi, în aprilie 2019, la lansarea pe bursă a ZOOM, Yuan a devenit miliardar.

Compania este cotată acum la 35 de miliarde de dolari, iar averea personală a lui Yuan a depăşit 10 miliarde, din care 4 miliarde au fost acumulate în ultimele 3 luni. Acesta trăieşte fără a-şi afişa bogăţia, alături de familia sa, în California, la Saratoga.