• Joe Biden a fost învestit în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii
  • Mai mulți lideri ai lumii i-au transmis felicitări celui de-al 46-lea președinte de la Casa Albă

Joe Biden este cel de-al 46-lea președinte al SUA. După ce a fost învestit în funcție și a depus jurământul, într-o ceremonie care a început la 18.30, ora României, liderii lumii s-au grăbit să îl felicite pe noul președinte de la Casa Albă.

Printre cei care au reacționat sunt Klaus Iohannis, Ursula von der Leyen și David Sassoli.

Klaus Iohannis: „Vom continua să dezvoltăm Parteneriatul Strategic în folosul popoarelor noastre“

Președintele României a scris, pe Twitter, că transmite felicitări președintelui și vicepreședintelui SUA: „Felicitări președintelui Joe Biden și vicepreședintelui Kamala Harris. Sunt convins că împreună vom continua să dezvoltăm și să aprofundăm Parteneriatul Strategic în folosul popoarelor noastre și să lucrăm în adevăratul spirit al valorilor transatlantice“.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Ursula von der Leyen: „Europa este pregătită pentru un nou început

Îl felicit pe Joe Biden, după ce acesta a fost învestit în funcția de președinte al Statelor Unite, și pe Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte a SUA. Mulțumim pentru discursul inaugural inspirat și pentru oferta de cooperare. Europa este pregătită pentru un nou început“, a scris, pe Twitter, Ursula von der Leyen.

David Sassoli: „Îl invităm la PE în pentru a relansa colaborarea noastră

Președintele Parlamentului European David Sassoli i-a lansat o invitație lui Joe Biden: „Joe Biden tocmai a fost învestit în funcția de președinte al SUA. Îl invităm la Parlamentul European în sesiune plenară pentru a relansa colaborarea noastră, ca aliați puternici și loiali. Europa există și va exista, pentru un nou sezon de speranță.“