• Franţa, Norvegia, Egipt şi Suedia sunt cele 4 echipe calificate duminică în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal masculin din Egipt.
  • Danemarca, Ungaria şi Spania şi-au asigurat matematic calificarea încă înainte de ultimul meci din grupele principale.

Franţa şi Suedia nu au avut emoţii duminică în a obţine calificarea.

Franţa a învins categoric Portugalia, 32-23 (16-12), obţinând a 6-a victorie consecutivă din 6 posibile, la mondialul egiptean.

Suedia, la rândul ei, a zdrobit Rusia cu 34-20 (17-8) şi a câştigat grupa cu 8 puncte, fiind şi ea neînvinsă în cele 6 partide din Egipt.

Recomandări

PSD IESE DIN COALIȚIE
PSD SE RETRAGE
AUR VREA LA GUVERNARE
CE SPUNE IOHANNIS?
PUTIN VORBEȘTE CU PRESA
ROMÂNII NU MERG ÎN VACANȚE

Norvegia şi Egipt, celelalte două calificate, au avut totuşi emoţii în partidele jucate duminică.

Chiar dacă a condus aproape tot meciul, Norvegia a avut în faţă o reprezentativă a Islandei capabilă de surprize în orice moment, care nu avut ce pierde, o echipă ce a ţinut aproape tot meciul. Nordicii s-au impus în cele din urmă cu 35-22 (18-18) şi, cu cele 8 puncte acumulate, au terminat pe locul 2 în grupă, după Franţa, singura reprezentativă în faţa căreia a pierdut, chiar în prima partidă jucată în Egipt.

Cea mai dramatică confruntare a zilei a adus faţă în faţă Egiptul şi Slovenia. Pentru oricare din cele două echipe o victorie ar fi echivalat cu calificarea. Egalul îi favoriza doar pe „faraoni”, motiv pentru care slovenii au dat maximum posibil, materializat pe tabelă cu plus 4-5 goluri până dincolo de primele 5 minute ale reprizei secunde.

De la 15-10, egiptenii au avut un şir de 5 goluri consecutive cu care au egalat, ca după aceea, după 19-19 să treacă la conducere, dar nu cu mai mult de 2 goluri.

Finalul a fost de poveste. La 23-25 slovenii au luat time-out când mai erau exact 2 minute şi 4 secunde de joc. La atacul imediat următor Janc a ratat de pe semicerc, fiind imitat imediat de egipteanul El-Deraa.

Slovenii au redus la 24-25, când cronometrul arăta 58.54. A urmat un time-out egiptean şi apoi o ratare a lui Mamdouh, cu 16 secunde înainte de final.

Golul slovenului Janc a picat în exact ultima secundă de joc, însă nu a mai contat pentru calificare.

Luni se joacă ultimele meciuri din grupa 1 şi grupa 2. Ungaria şi Spania sunt matematic calificate şi joacă una împotriva celeilalte doar pentru palmares şi pentru şefia grupei 1.

Danemarca e şi ea calificată, meciurile Argentina – Qatar şi Danemarca – Croaţia urmând a stabili şi cea de a doua clasată. Teoretic Argentina, Qatar şi Croaţia au toate şanse de calificare, cu menţiunea că pentru a se califica, Croaţia trebuie să bată Danemarca şi Qatar pe Argentina.

În cazul unei înfrângeri a Croaţiei, echipa calificată va fi cea care iese victorioasă între Argentina şi Qatar. Un egal între cele două îi favorizează pe sudamericani.