• Doctorul Soumya Swaminathan, Cercetătorul Șef al Organizației Mondiale a Sănătății, a declarat că redeschiderea economiilor ar putea conduce către un al doilea val de infectări cu COVID-19.
  • Aceasta afirmat că „totul este posibil”, deși nu se știe exact dacă va exista un al doilea val, un al doilea vârf sau continuarea primului val, în unele țări.
  • Doctorul Soumya Swaminathan le recomandă oamenilor sensibili să aibă și mai multă grijă de sănătatea lor în această perioadă.

Cercetătorul Șef al Organizației Mondiale a Sănătății a avertizat marți că deși stoparea transmiterii virusului COVID-19 a fost posibilă cu ajutorul măsurilor stricte de sănătate implementate, există toate șansele ca pericolul să se întoarcă pe măsură ce economiile se redeschid, relatează CNBC.

„Nu știm dacă va exista un al doilea val, un al doilea vârf sau, în unele țări, un prim val care să continue. Rata de infectare nu a scăzut atât de mult de când s-au redeschis economiile, prin urmare totul este posibil”, a declarat Cercetătorul Șef al Organizației Mondiale a Sănătății, Doctorul Soumya Swaminathan, pentru emisiunea CNBC Street Signs Asia.

Ea mai spus și că un al doilea val este „un risc foarte real”, având în vedere că virusul încă există în comunitate. Distanțarea socială extremă și carantina au ajutat până acum în procesul de atenuare a transmiterii bolii pentru că oamenii au fost ținuți separați.

Recomandări

LE-O DĂM ÎN VOT!
SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ

„Acum, în momentul în care oamenii vor începe din nou să se întâlnească, există toate șansele ca transmiterea virusului să-și reia cursul – doar dacă nu cumva a scăzut atât de mult încât un risc de infecție în comunitate ar fi foarte mic”, a adăugat aceasta.

Doctorul Soumya Swaminathan a mai declarat că „Ceea ce am spus în repetate rânduri este că nu putem să rămânem în această situație. Virusul acesta este unul foarte urât și tot ce are el nevoie este ca oamenii să aibă contact.”

Mai mult, cei care sunt în vârstă sau au un istoric medical mai bogat, unde există și un cumul de alte boli – cum ar fi diabetul sau hipertensiunea, aceștia sunt cei mai vulnerabili atunci când vorbim despre infectarea cu noul coronavirus.

În plus, persoanele sensibile trebuie să fie foarte atente și mult mai precaute. Acestea nu trebuie să meargă în locuri aglomerate, iar masca de protecție nu trebuie să le lipsească ori de câte ori ies afară. De asemenea, trebuie să aibă mare grijă la bolile pe care le au, încercând să le țină sub observație.

La nivel global, mai mult de 7 milioane de persoane au fost raportate drept infectate cu COVID-19. Virusul a ucis peste 400.000 de oameni în întreaga lume, conform datelor colectate și urmărite de Johns Hopkins University.