- Ministrul german al Sănătății Jens Spahn a sugerat că vaccinurile anti-COVD din China și Rusia ar putea fi folosite în Europa.
- ”Vom avea încă cel puțin 10 săptămâni grele cu deficit de vaccinuri”, a scris Spahn pe Twitter.
- Rușii au înaintat cererea de aprobare a vaccinului Sputnik V către EMA.
Ministrul german al Sănătății Jens Spahn declară că nu există niciun obstacol în a utiliza vaccinurile anti-COVID, Sputnik V și Sinopharm, dacă acestea primesc aprobarea UE, transmite DW.
Advertisment
Ministrul federal al sănătății din Germania, Jens Spahn, a sugerat că vaccinurile anti-COVD din China și Rusia ar putea fi utilizate în Europa pentru a suplini deficitul actual de doze.
„Indiferent de țara în care este produs un vaccin, dacă acestea sunt sigure și eficiente, înseamnă că pot ajuta la rezolvarea pandemiei„, a declarat Jens Spahn publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung, adăugând că acestea trebuie aprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).
Recomandări
Rusia a anunțat vineri că va putea furniza UE 100 milioane de doze din vaccinul Sputnik V în al doilea trimestru al anului, ceea ce va permite vaccinarea a aproximativ 50 milioane de persoane. Cererea de aprobare a vaccinului a fost deja înaintată către EMA.
Declarațiile ministrului german vin la câteva zile după ce a anunțat că se așteaptă ca penuria de vaccinuri împotriva Covid-19 să continue până în cursul lunii aprilie. ”Vom avea încă cel puțin 10 săptămâni grele cu deficit de vaccinuri”, a scris Spahn pe Twitter.
Partenerii noștri