• Jocurile de tip boardgame costă între 50 și 70 de dolari
  • Primul joc e Moonshiners of the Apocalypse. Trebuie să-ți îmbeți inamicii
  • Au scos pe piață primul joc acum 3 ani și au ajuns la vânzări de 250.000 de euro

Laura și Giuliano Drăguleanu, sunt doi români care creează jocuri de societate de tip boardgame, ceva mai complicate și mai sofisticate decât Monopoly.

Nu li se adresează românilor, ci mai degrabă americanilor. Au scos pe piață primul joc acum 3 ani și au ajuns la vânzări de 250.000 de euro.

Laura e PR-istă, de 7 ani la Dinamo, iar el se ocupă cu animațiile 3D și publicitatea. Deci știu să se vândă. Moonshiners of the Apocalypse e primul lor joc, au lucrat la el 2 ani înainte să îl lanseze.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Povestea lui foarte pe scurt ar fi ceva de genul următor: undeva prin perioada prohibiției în State, când alcoolul era interzis, dar toată lumea bea alcool, cineva a infectat porumbul din care porumb se făcea ”moonshine” pe care ilegal îl consuma toată lumea și atunci în State s-a întâmplat o apocalipsă. Toată lumea a murit.

În joc, în loc să te lupți cu inamicii, trebuie să îi îmbeți. Și în loc de arme ai, uite, de exemplu, asta este o ladă cu bere ieftină. Asta e o ladă cu whisky, asta e o ladă cu absint.”, a explicat Giuliano Drăguleanu, creator de jocuri.

Jocurile costă între 50 și 70 de dolari, se pot juca în 4-5 persoane și durează 2 ore să le duci la capăt.

25.000 de euro au investit cei doi în afacere. Au apelat și la Kickstarter, cea mai mare platformă de crowdfunding din lume, pentru a-și promova și finanța jocurile.

Au mai făcut rost de 25.000 de dolari într-o oră. Cei doi încearcă să intre și pe piața din România. Un joc care chiar să se vândă la noi ar trebui să coste cel mult 100 de lei, spun ei.