O femeie de 43 de ani din Bucureşti, aflată în concediu, a murit joi, după ce un copac, rupt de vânt, s-a prăbuşit peste maşina în care se afla împreună cu familia. Accidentul a avut loc pe DN 17, în afara localităţii Vatra Dornei, judeţul Suceava.

Potrivit IPJ Suceava, şoferul în vârstă de 44 de ani, aflat în concediu împreună cu soţia şi doi copii, conducea maşina dinspre Iacobeni către Vatra Dornei, pe DN 17.

Ajuns la km 153+650 metri, de pe versantul din partea stângă a direcţiei de mers, datorită vântului, s-a rupt un arbore care a căzut pe cupola autoturismului.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Ca urmare a impactului a rezultat rănirea grava a pasagerului dreapta fata (sotia de 43 de ani din București) si avarierea autoturismului. In prezent se efectueaza manevre de resuscitare, cu diagnostic rezervat.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vatamare corporala din culpa, in cazul decesului femeii urmand a se schimba încadrarea juridică in ucidere din culpă
”, au transmis poliţiştii.

Reprezentanţii ISU Suceava susţin că bărbatul şi cei doi copii au ieşit din maşină, dar femeia a rămas încarcerată. Pompierii au scos femeia din maşină, iar echipajele medicale i-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.