• Măsura va intra în vigoare la joi, miezul nopții și se va aplica în municipiul Brașov
  • Restaurantele și cafenelele, cu excepția celor din interiorul hotelurilor și pensiunilor, nu vor mai primi clienți
  • Măsura se aplică și instituțiilor de spectacole, cluburilor și sălilor pentru jocuri de noroc

Carantină maximă în Braşov. Oraşul intră în scenariul roşu, restaurantele, cafenelele şi cinematografele îşi închid porţile.

Municipiul Braşov intră în scenariul roşu după ce incidenţa infectărilor cu virusul SARS CoV-2 a trecut de trei persoane infectate la mia de locuitori. Măsura intră în vigoare vineri şi presupune închiderea restaurantelor, a cafenelelor şi a cinematografelor.

Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, măsura va intra în vigoare la miezul nopţii şi se va aplica pe raza municipiului Braşov. Restaurantele şi cafenelele, cu excepţia celor din interiorul hotelurilor şi pensiunilor, nu vor mai primi clienţi, la fel instituţiile de spectacole, cluburile şi sălile pentru jocuri de noroc.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

De asemenea, vor fi interzise evenimentele publice şi private, dar şi circulaţia pe parcursul nopţii.

Măsura va fi valabilă 14 zile

Două săptămâni, firmele din HoReCa au putut funcționa și la interior, însă la doar 30% din capacitate. Iar acum, închid iar.

Ștefan Gleveșanu are un restaurant în centrul Brașovului și a spus, la Aleph News, cum vede situația.

De azi, pe mâine, revenim la normalitate. Pentru noi, normalitatea a fost, în ultimul an, să fim închiși. Este foarte dificil. am fost anunțați acum două ore. A trebuit să ne organizăm rapid, să vedem ce facem cu marfa care rămâne, să ne trimitem o mare parte din angajați în șomaj tehnic” , a spus Ștefan Gleveșanu, la Aleph News.

Mutarea pe terasă nu poate compensa, însă, efectele închiderii restaurantelor, a mai spus Ștefan Gleveșanu.

„Sperăm să se modifice rata de infectare să ne deschidem. E complicat pentru noi să închidem, iar să deschidem și să ne închidem din nou.

O parte din elevi revin la școala online

Prevederile pentru această situație se aplică și unităților de învățământ. Rămân deschise doar grădinițele și clasele primare. Elevii din celelalte clase se întorc la orele online.

Ovidiu Tripșa, inspector școlar în județul Brașov, a oferit mai multe explicații, la Aleph News.

Indicele publicat de DSP, pentru a treia zi consecutiv, este de peste 3 la mie, motiv pentru care elevii de clasele a VIII-a și a XII-a vor continua școala online. Grădinițele și clasele primare vor merge în format fizic la școală. Sunt mulți factori care influențează această variantă, iar profesorii înțeleg situația în care ne aflăm și se gândesc la bunul mers educațional al elevilor”, a spus Ovidiu Tripșa.

Antreprenor HoReCa: Se face un an de zile de când această industrie s-a dus la vale.

Afacerile celor din sistemul HoReCa sunt, din nou, amenințate, din cauza restricțiilor.

În momentul de față, legea se aplică în municipiul Brașov, fiind o unitate cu cazare ce poate ține restaurantul deschis pentru turiștii cazați la noi. Se face un an de zile de când această industrie s-a dus la vale.

Din perioada de lockdown, când totul a fost închis, apoi s-a încercat o revenire, dar impactul asupra afacerilor din Turism a scăzut cu 60%”, a spus, la Aleph News, Mădălin Măncilă, proprietarul unei pensiuni din Fundata.