Administraţia Naţională Apele Române susţine că proiectul de înnisipare din zona Mamaia este în pericol, după ce accesul navei care extrage nisip a fost interzis.

Potrivit Apelor Române, într-un interval de timp scurt, există riscul ca cel mai mare proiect de infrastuctură derulat de România pe litoralul românesc să fie stopat.

Reprezentanţii Apelor Române susţin că, în aceste condiţii, termenul de finalizare a lucrărilor de înnisipare pentru staţiunea Mamaia poate fi amânat, lucru care ar atrage costuri suplimentare şi sancţiuni din partea Uniunii Europene. În plus, cei 129 de operatori de plajă pot fi şi ei afectaţi.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„În urmă cu două zile, accesul navei care extrăgea nisip în zona Mamaia a fost interzis. Interdicţia a fost transmisă prin sistemul radio-naval de către Căpitania Zonală Constanţa. Zona restricţionată se suprapune peste perimetrele de exploatare din cadrul proiectului Reducerea Eroziunii Costiere faza II (2014-2020) – Lot 2 – Mamaia”, au anunţat reprezentanţii Apelor Române.

Aceştia susţin că în zonă lucrările au ajuns la jumătate, sectorul Mamaia-Năvodari fiind înnisipat pe o lungime de peste 3.000 de metri liniari.

Proiectul implementat de Apele Române de-a lungul litoralului românesc are o valoare de peste 800 de milioane de euro şi vizează 11 sectoare de plajă. Acesta vizează diminuarea efectelor eroziunii costiere prin lărgirea plajelor şi construcţia lucrărilor hidrotehnice (digurilor).