• Guvernul se reuneşte de la ora 12.30 pentru a decide asupra prelungirii stării de alertă, respectiv pe ce perioadă mai pot fi menţinute măsurile speciale.
  • Hotărârea va merge apoi spre aprobare în Parlament.
  • Executivul poate stabili încă 30 de zile de prelungire, însă PSD, care deţine majoritatea în Parlament, cere imperativ ca aceasta să fie de doar 15 zile.

Executivul va adopta marți hotărârea care prevede prelungirea stării de alertă, potrivit unor surse din PNL. Deși Guvernul vrea prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, PSD a anunțat că va susține o astfel de reglementare doar pentru 15 zile.

Proiectul de prelungire a stării de alertă nu se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de marți, dar surse liberale susțin că acesta va fi discutat de Executiv.

„Decizia de prelungire a stării de alertă, repet, nu este o decizie politică, este o decizie care este fundamentată de evaluări, de analize, care sunt făcute de specialişti, de epidemiologi şi care consideră indispensabilă prelungirea pentru 30 de zile a stării de alertă, pentru că starea de alertă îţi dă toate acele instrumente de care ai nevoie ca să poţi să aplici regulile, de la regula purtatului măștii”, a spus premierul Ludovic Orban, duminică, la B1Tv.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

PSD a anunțat, luni, că va vota pentru prelungirea stării de alertă, dar cu unele modificări, printre care excluderea achizițiilor directe și redeschiderea bisericilor și teatrelor. Starea de alertă ar urma să fie de doar 15 zile, a anunțat președintele Marcel Ciolacu.

„Așteptăm să vedem cum e propunerea guvernului. Am luat o decizie. Tot ce ține de sănătatea românilor va fi votat de PSD. Exclus să votăm achiziții directe și multe alte aberații”, a declarat Marcel Ciolacu.

De asemenea, el a mai spus că social-democrații vor o stare intermediară, de maxim 15 zile.

„Nu va fi prelungită cu mai mult de 15 zile”, a mai spus liderul PSD.

Pe agenda de marți a Executivului se află, printre altele, un proiect de hotărâre privind regimul bateriilor şi acumulatorilor și un proiecte de lege pentru modificarea şi completarea Legii 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz.