• Tatuajele pot fi cancerigene
  • Cele mai utilizate 20 de tipuri de cerneală au trecut prin laborator
  • 15 dintre ele au o compoziție periculoasă, avertizează organizaţia din Franţa

75% din produsele folosite pentru tatuaje sunt cancerigene sau provoacă alergii. O spune organizaţia care apără drepturile consumatorilor şi cere de urgenţă retragerea produselor.

Cele mai utilizate 20 de tipuri de cerneală, cu cele mai comune culori, negru, roșu, verde și galben, au trecut prin laborator. 15 dintre ele au o compoziție periculoasă, avertizează organizaţia din Franţa. Asociaţia mai spune că substanțele chimice nu sunt analizate înainte de a fi vândute pe piață.

Probabil, vestea nu i-a picat deloc bine celui mai tatuat om din Franţa. Sylvain are 35 de ani şi e învăţător la o școală primară la sud de Paris. Apare şi în faţa copiilor de 3 ani, care merg la grădiniţă. Cunoscut şi cu numele de Freaky Hoody, Sylvain nu are un centimetru de piele care să nu fie acoperit de desene. Chiar și albul ochilor e acoperit de cerneală neagră.

Sylvain: „Felul cum arăt nu este un obstacol în calea muncii mele. Cred că sunt un profesor bun şi fac tot ce-mi stă în puteri, fac progrese de la an la an. Felul cum arăt îi deranjează pe unii oameni, dar ei sunt puţini, 1 părinte din 1.000. Vorbesc de părinţii copiilor cărora nu le predau. Cu părinţii copiilor cărora le predau totul decurge bine. Cu copii, odată ce trece surpriza, lucrez foarte bine. Ei cred chiar că sunt cel mai cool.“

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Am şi o poveste bizară de la noi. La admiterea în şcolile MAI, candidaţii nu pot avea tatuaje “la vedere”. Paradoxul e că, odată ce au îmbrăcat uniforma, pot să își deseneze pielea. Sindicaliştii din Poliţie cer acum Ministerului de Interne să renunţe la restricţiile privind tatuajele.