• Orban a spus că Ungaria a luat din nou măsuri contrare tratatului UE privind libertatea de circulaţie.
  • Românilor nu li se permite tranzitul prin Ungaria, deoarece autorităţile au instituit „iar reguli de tranzitare de către persoanele fizice care călătoresc nu în Ungaria”.
  • Orban e de părere că dacă vecinii noștri nu iau măsuri, trebuie sesizată Comisia Europeană.

La începutul şedinţei de Guvern de joi, Orban a spus că Ungaria a luat din nou măsuri contrare tratatului UE privind libertatea de circulaţie.

Premierul a afirmat că a primit „relatări persoanale” potrivit cărora românilor nu li se permite tranzitul prin Ungaria, deoarece autorităţile au instituit „iar reguli de tranzitare de către persoanele fizice care călătoresc nu în Ungaria”.

„Este afectată libertatea de circulaţie şi mi se pare ciudat că principalele victime sunt cetăţenii români. Să interveniţi cu o solicitare fermă privind libertatea de circulaţie”, i-a spus Orban lui Vela, amintind de cazul unui tată care şi-a dus fiica la examene şi nu i s-a permis trecerea Ungariei pentru că nu avea un contract de muncă.

Recomandări

MACRON: EUROPA POATE MURI
XI MERGE LA PARIS
PICASSO ÎȘI DEDICĂ VIAȚA ARTEI
KIEVUL SE DIGITALIZEAZĂ
E-SKIN IMITĂ ATINGEREA UMANĂ
PROGNOZA METEO DE PAȘTE

Marcel Vela i-a răspuns că va ridica miercuri această problemă la o videoconferinţă.

Apoi, Orban a spus că „e a nu ştiu câta oară când românilor li se pun piedici izvorâte din acte administrative care parcă sunt cu dedicaţie”.

Premierul i-a cerut lui Vela să ia legătura cu omologul său ungar şi, „dacă se încalcă reglementări”, trebuie sesizată Comisia Europeană.