• Berea slab alcoolizată ar putea fi vândură și consumată pe stadioanele din România
  • Acest lucru este deja permis în alte țări europene
  • Justin Ștefan: „am avansat propunerea de a modifica legea în sensul de a permite vânzarea și consumul berii slab alcoolizate în cadrul arenelor sportive

Berea slab alcoolizată ar putea fi vândură și consumată pe stadioanele din România, lucru permis în alte țări europene, anunță secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan, care i-a cerut ministrului Sportului, Eduard Novak modificarea Legii nr. 4/2008.

Fanii fotbalului românesc sunt o forță, au foarte multe idei corecte, iar astăzi, în cadrul întâlnirii cu ministrul sportului Eduard Novak, am dezbătut oportunitatea modificării Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive. În cadrul discuției, am avansat propunerea de a modifica legea în sensul de a permite vânzarea și consumul berii slab alcoolizate în cadrul arenelor sportive”, anunță secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan.

El precizează că acest lucru este permis în alte țări europene.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

De asemenea, Justin Ștefan arată că Gustave Le Bon scria în 1895, în lucrarea ”Psihologia Mulțimilor”: ”Vocea mulțimilor a devenit preponderentă. Ea dictează conduita regilor”.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, s-a întâlnit miercuri cu Gino Iorgulescu, președintele LPF, și cu Justin Ștefan, secretarul general al ligii.

În cadrul întrevederii, s-a discutat despre „pașii necesari pentru întoarcerea suporterilor și spectatorilor în tribune”.

De asemenea, s-a stabilit necesitatea aducerii la zi a ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Tineretului și Sportului, prin utilizarea, în domeniul sportului, a testelor rapide de detecție a antigenelor SARS Cov-2.