Gândurile lui Cristoiu la Aleph News.
Advertisment
- Coaliția alandala. De la venirea la guvernare, actuala coaliție se remarcă prin scandaluri, de la cele privind împărțirea funcțiilor în stat, adoptarea unor legi și reguli până la refuzul unor miniștri de a-și asuma responsabilitatea în ministerele pe care le conduc, pasându-și atribuțiile secretarilor de stat.
- Prodromu, schitul dezbinării. Votul din Parlament privind alocarea unui milion de euro schitului românesc Prodromu de pe muntele Athos a provocat o ruptură în sânul coaliției, USRPLUS fiind împotrivă. Legea a fost adoptată cu ajutorul PSD. Este a doua oară când partidele din coaliție acționează divergent la votul în Parlament.
- Minerii, față în față cu Green Deal. Vor reuși sau nu autoritățile să-i convingă pe mineri că minele trebuie închise sau vor urma alte proteste, după ce vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a spus că România trebuie să renunțe la exploatarea și folosirea cărbunelui.
Publicistul Ion Cristoiu și moderatoarea Monica Mihai au analizat comportamentul actualei coaliții de dreapta după o serie de decizii controversate, cele mai recente fiind delegarea atribuțiilor către secretarii de stat de unii miniștri USRPLUS și votul pe legea prin care se alocă un milion de euro schitului românesc Prodromu, de pe muntele Athos. De asemenea, am aflat care sunt Nedumerirea lui Cristoiu, Profeția lui Cristoiu și Topul Săptămânii.
Recomandări
Partenerii noștri
Valerii Zalujnîi, fost şef al armatei ucrainene: Cel de-Al Treilea Război Mondial a început în 2024 Mediafax