• Un jandarm s-a împușcat marți dimineață la Centrala Nucleară de la Cernavodă, scrie presa locală.
  • La fața locului s-au deplasat echipaje medicale SMURD și elicopterul SMURD. 
  • Colonel Dan Nicolae: A fost evaluat psihologic în anul 2020, fiind declarat apt.

Un jandarm din cadrul Unității Speciale care asigură paza Centralei Nucleare Cernavodă s-a împușcat în cap în dimineața de miercuri, 9 martie, la scurt timp după ce a intrat în serviciu, scrie Focus Press.

La fața locului s-au deplasat echipaje medicale SMURD și elicopterul SMURD. 

„Incidentul s-a petrecut în jurul orei 7.50, la scurt timp după ce colegul a intrat în post. Are 43 de ani, este tatăl unui băiat în vârstă de 16 ani, un foarte bun coleg cu misiuni internaționale la activ. A fost evaluat psihologic în anul 2020, fiind declarat apt. Nu a dat nici un semn cu privire la ce avea de gând să facă“, a precizat colonel Dan Nicolae, șeful de stat major al Unității Speciale 72 Jandarmi Protecţie Instituţională “Anghel Saligny” Cernavodă.

Recomandări

A.I. NEWS
ULTIMATUM PENTRU HAMAS
CÂT INVESTESC PARTIDELE ÎN PROPAGANDĂ
UNDE MERGE REGELE CHARLES
MACRON A IEȘIT LA ATAC
FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID

Aceeași sursă scrie că jandarmul s-a împușcat folosind armamentul din dotare, un pistol mitralieră calibrul 7,62 mm.

Pacientul este în coma, a fost intubat de medicul de la elicopter, urmează să fie transportat la spital.