• În timpul scandalului provocat de arbitrul Colțescu, la meciul PSG-Istanbul BB, un oficial al turcilor a avut o remarcă rasistă.
  • Okan Buruk, antrenorul principal al formației din Istanbul, a spus că „în țara mea, toți românii sunt țigani”.
  • Gică Popescu a comentat afirmația fostului său coleg de la Galatasaray.

Pe 8 decembrie 2020, o brigadă de arbitri din România a condus partida PSG – Istanbul BB, în Champiosn League, meci care s-a încheiat înainte de timpul regulamentar de joc din cauza unui scandal de amploare. În acel joc, Sebastian Colțescu, arbitrul de rezervă, l-a numit „ăla negru” pe Pierre Webo, iar lucrurile au degenerat pe teren.

Din partea turcilor s-a auzit cum Buruk Okan, tehnicianul trupei din Istanbul, a tunat la adresa lui Colțescu, spunându-i că În țara mea, românii sunt țigani, dar eu nu am cum să-i numesc ‘țigani’”, însă acest aspect nu a fost luat în considerare de UEFA. Ulterior, ancheta forului european a stabilit că „expresiile româneşti ‘negrul ăla’ şi ‘ăla negru’ nu au conotaţii peiorative sau negative” și „nu pot fi percepute ca discriminatorii sau rasiste”.

Tot UEFA a spus despre remarca lui Buruk că reprezintă „o opinie sau o sugestie către arbitrul de rezervă, pentru că termenii folosiţi de acesta puteau fi evitaţi. În consecinţă, nu se vor lua măsuri disciplinare împotriva domnului Buruk”.

Recomandări

ELICOPTERUL LUI RAISI S-A PRĂBUȘIT
CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ RAISI A MURIT
CINE ESTE EBRAHIM RAISI?
VERSTAPPEN IA MARELE PREMIU LA IMOLA
DE CE E ROȘU PORTRETUL REGELUI?

Colțescu, suspendat de UEFA pentru „comportament inadecvat”

Gică Popescu, care a fost coleg cu Okan Buruk la Galatasaray, nu știa de acea remarcă și a avut o reacție de milioane când i s-a spus. „Nu cred, nu, nu. Okan? Mda…”, a spus Popescu. Apoi l-a bufnit râsul, în timpul unei emisiuni la Digi Sport.

Mai mult, Sebastian Colţescu a fost suspendat până la finalul sezonului actual de UEFA pentru „comportament inadecvat”, a anunţat luni forul european. Colţescu a fost sancţionat pentru „comportament inadecvat” faţă de Pierre Webo, după ce antrenorul secund al echipei din Turcia s-a arătat indignat pentru că a fost numit „ăla negru” de Colţescu. Octavian Şovre, asistent la acel meci, a fost, de asemenea, pedepsit cu o „mustrare”.

Webo, cel care l-a acuzat pe Colţescu, a fost, la rândul lui, sancţionat, cu o suspendare de un meci, pentru comportament nesportiv.