• PSD și PNL se ceartă pe banii pe care România îi așteptă de la Bruxelles
  • România poate primi 29,2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană
  • Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie prezentat C.E. până la finalul lui aprilie
  • România încearcă să obțină 4,5 miliarde de euro pentru autostrăzi

Marcel Ciolacu i-a arătat pisica lui Cîțu în scandalul banilor europeni. Ședința senatorilor și deputaților în care trebuia ratificată contribuția României la bugetul UE a fost anulată. De ce? Decizia se ia cu două treimi, dar PSD i-a anunțat pe liberali că își condiționează votul de prezentarea în Parlament a PNRR.

Fără acest vot, nu va exista deloc Mecanismul European de Redresare și Reziliență în valoare de 672,5 miliarde de euro, fond din care așteptăm și noi bani. Cîțu a refuzat, până acum, solicitarea social-democraților.

„S-a amânat plenul de astăzi. Sunt mai multe motive. Unul dinte ele este şi discuţia legată de poziţionarea partidelor”, a anunțat Ludovic Orban, cu jumătate de gură.

Se doreşte o forţare a acestui proiect. E planul naţional al României, nu e nici al lui Cîţu, nici al lui Orban, nici al lui Cioloş, al nimănui. Este planul nostru, al românilor. Şi vrem să ştim ce cuprinde”, spune Marcel Ciolacu, președinte PSD.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Nu. Îl vom prezenta românilor. Astfel de șantaj nu funcționează cu mine“, spune Florin Cîțu, premierul României.