- Numărul crescut de cazuri din ultimele zile îi face pe medici să îţi atragă din nou atenţia
- Chiar dacă te relaxezi, nu uita de măsurile de distanţare socială
- La Iaşi, în starea de urgenţă, la UPU au fost confirmate 51 de cazuri, iar în starea de alertă 55
Sunt patru zile de când numărul de infectări depăşeşte 300 de persoane în fiecare zi. Astăzi, INSP te-a anunţat că au fost 320 de cazuri noi. Carmen Dorobăţ este medic infecţionist şi îţi spune că deşi te bucuri de măsurile de relaxare, nu trebuie să uiţi să ai grijă.
Advertisment
Ne bucurăm, în condiţiile în care nu ne este greu să purtăm mască dacă, de exemplu, mergem în mall, pentru că mall-urile s-au deschis, sau alt spaţiu închis. Ne bucurăm să ne plimbăm pe o astfel de vreme în parc, dar păstrând distanţa socială faţă de celelalte persoane pe care nu le cunoaştem”, spune Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.
Poate şi tu te întrebi, vâzând numărul de cazuri, dacă s-a greşit sau nu atunci când au fost luate măsurile de relaxare.
Recomandări
„A fost momentul în care s-a responsabilizat populaţia şi în care s-a considerat că educaţia făcută în două luni ale stării de urgenţă şi o lună a stării de alertă va da roade, oamenii vor înţelege, vor aprecia măsurile de relaxare, dar vor respecta măsurile care sunt recomandate, de distanţare, de purtare de măşti, de evitare a zonelor aglomerate, a întâlnirilor, astfel încât să se protejeze pe ei şi să îi protejeze pe cei dragi”, explică Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași.
În timpul stării de urgenţă, la UPU Sfântul Spiridon au fost confirmate 51 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus. Medicii îţi spun însă că situaţia s-a schimbat complet în timpul stării de alertă, când numai într-o lună au fost confirmate 55 de cazuri.
- România se pregătește să adere la Schengen. Ce beneficii economice va aduce
- A avut loc o explozie în apropierea ambasadei SUA din Londra. Ce pachet suspect a fost găsit
- Viktor Orbán îl invită pe Netanyahu în vizită în ciuda mandatului de arestare emis de CPI
- VIDEO. Moment inedit la Londra: cea mai înaltă și cea mai scundă femeie din lume s-au întâlnit
- Inovație în technologia medicală: XO Motion este primul exoschelet din lume
Partenerii noștri