- Ludovic Orban a vizitat astăzi şantierul autostrăzii Comarnic – Braşov, început în mai 2019.
- Premierul spune că autostrada Comarnic-Braşov ar putea fi finalizată în 2026.
- Ai putea parcurge tronsonul Comarnic-Predeal în 12 minute pe autostradă, însă aici lucrările nici nu au început.
Premierul Ludovic Orban a vizitat astăzi lucrările autostrăzii Comarnic- Braşov. Orban te anunţă că vei putea ajunge la munte, fără nervi, în 2026.
Advertisment
În 2007, pe când era ministru al Transporturilor, spunea că lucrările vor începe în 2008, însă asta s-a întâmplat abia anul trecut în mai. De atunci s-a construit 34% din tronsonul Râşnov – Cristian întins pe 6,3 kilometri: sunt gata trei pasaje, iar drumul de legătură cu DN73 este asfaltat.
Autostrada Comarnic – Braşov se va întinde pe 53 de km, însă lucrările la celelalte patru tronsoane între Comarnic şi Râşnov nu au fost încă începute.
Recomandări
Costul total de construcţii este de aproximativ 1,8 miliarde de euro. Autostrada ar urma să ocolească staţiunile Sinaia, Buşteni şi Azuga.
„Din 2008 până azi, singurul tronson de pe autostradă e cel pe care stam noi şi care va fi in curand gata. Vreau ca peste 6 ani când voi veni în Braşov să spun toate drumurile duc la Braşov”, a declarat Ludovic Orban.
„Nu s-a progresat cu nimic pe proiectul Comarnic-Braşov”, a afirmat Cătălin Drulă – membru în Comisia de Transporturi a Camerei Deputaţilor.
„În niciun caz nu o să fie gata în şase ani. E prostie. Şi de fapt e o nesimţire să declari aşa ceva. În vreo 20 de ani o să o vedem”, a declarat Ionuţ Ciurea – preşedintele Asociaţiei Pro Infrastructura.
- UE își reafirmă disponibilitatea de a lansa un război comercial împotriva Chinei din cauza importurilor ieftine
- Xi Jinping se va întâlni cu Emmanuel Macron pentru a discuta situația Ucrainei
- Hamas acceptă propunerea de încetare a focului prezentată de Egipt și Qatar / Israelul nu a răspuns propunerii, Ben Gvir solicită începerea ofensivei în Rafah
- Comisia Europeană va pune capăt procedurii de sancționare a Poloniei
- Jan Sramek vrea sa construiască un oraș al viitorului, cu sprijinul greilor din Big Tech. Ce obstacole întâmpină
Partenerii noștri