Meteorologii au emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabilă în 34 de judeţe din ţară, de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 6.00.

Potrivit ANM, sunt vizate judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Caraş-Severin, Sibiu, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Timiş, Mehedinţi, Suceava, Botoşani, Harghita, Covasna, Braşov, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa.

Meteorologii susţin că în după-amiaza zilei de sâmbătă şi în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în Moldova, Maramureş, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia şi în nordul Crişanei, precum şi în zonele montane, vor fi intervale de timp cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50-80 l/mp. Vor fi şi vijelii, descărcări electrice şi grindină.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Avertizarea este în vigoare de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 6.00.

De asemenea, mai multe localităţi din judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vîlcea, Argeş, Giurgiu şi Ilfov sunt sub avertizare Cod galben.