• 31 de persoane vor fi audiate
  • Ancheta vizează cinci grupări infracționale specializate în infracțiuni de evaziune fiscală
  • Suspecții ar fi cumpărat și vândut mașini fără a înregistra tranzacțiile în contabilitate

Procurorii și poluițiștii fac, miercuri, 62 de percheziții, în municipiul București și în județele Ilfov, Bacău, Brașov, Călărași, Giurgiu, Ialomița și Vaslui, în cadrul a două dosare penale. 31 de mandate de aducere vor fi puse în aplicare, anunță Poliția Română.

„Cercetările privesc 5 grupări infracționale specializate în infracțiuni de evaziune fiscală, grupări care, prin intermediul membrilor săi, ar controla direct sau prin interpuși mai multe societăți comerciale, ce desfășoară activități în domeniul comerțului intracomunitar cu autovehicule rulate”, potrivit sursei citate.

Sursa: Poliția Română

Prin intermediul acestor societăți comerciale, ar fi fost achiziționate autovehicule de la parteneri din spațiul Uniunii Europene, cu preponderență din Belgia, Olanda, Germania, Italia, Franța, Spania, dar și din alte țări, pe care, ulterior, le-ar fi vândut în România, fără a înregistra veniturile în evidențele contabile și fără a declara operațiunile efectuate, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Activitatea infracțională a bănuiților ar fi fost săvârșită prin intermediul mai multor societăți comerciale și ar fi fost structurată pe diferite intervale de timp, în perioada 2016-2019”, spun anchetatorii.

Prin activitatea infracțională, s-ar fi cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 97.000.000 de lei (aproximativ 20 de milioane de euro).