• Senna este triplu campion mondial, câștigând titlul în 1988, 1990 și 1991
  • Toate campionatele câștigate au fost la volanul monopostului McLaren Honda
  • Prost – Senna a fost una dintre cele mai mari rivalități din istoria sporturilor cu motor
  • Brazilianul a decedat pe 1 mai 1994, în urma unui accident care a avut loc la Imola

Senna, alături de Schumacher și Lewis Hamilton, face parte din triada iconică a acestui sport.

Pasiunea lui Senna a început la 4 ani, când se urca la volanul mașinilor agricole de la ferma tatălui său. Apoi a trecut la lucruri serioase, câștigând titlul de campion al Americii de Sud la karting în 1978. Formula Ford, Formula 2000, Formula 3, au însemnat tot atâtea competiții în care a triumfat.

“În 1978 am fost în Europa pentru prima dată, să concurez în campionatul mondial. Erau doar curse, doar pilotaj. Nu era politică la mijloc, nu erau interese financiare. Era doar întrecere”, spunea Senna.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Senna a făcut pasul în Formula 1, în 1984, la Toleman. Sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 a fost dominat de rivalitatea cu Alain Prost.

De altfel, tocmai Prost cel care a insistat ca Senna să fie coechipierul său la McLaren. În Marele Premiu al Japoniei, din 1989, Prost și Senna s-au acroșat, iar francezul a abandonat. Senna a câștigat cursa, dar a fost descalificat, iar Prost a luat titlul mondial.

Anul următor, în același Grand Prix, brazilianul a intrat deliberat în francez, iar cei doi au părăsit cursa. Senna a rămas primul în clasamentul general, fiind încoronat campion al lumii.

Senna s-a stins pe 1 mai 1994, la un spital din Bologna. Cu câteva ore înainte, Williams-ul pe care-l pilota se izbise, la 220 km/h, de un zid al circuitului de la Imola. Unul dintre cei care i-au purtat sicriu pe brațe a fost rivalul său de o viață, Alain Prost.