• Bubba Wallace a găsit un ştreang atârnat în garajul echipei sale
  • Incidentul a avut loc în timpul unei curse din Alabama
  • Bubba Wallace: „Acest act de rasism şi ură mă întristează foarte tare”

Credeai că scandalurile legate de rasism s-au încheiat? Ei bine, nu! Bubba Wallace, singurul pilot de culoare din NASCAR, a descoperit în timpul cursei din Alabama un ştreang atârnat în garajul echipei sale. Bubba Wallace şi-a inscripţionat pe maşină mesajul Black Lives Matter. De asemenea, pilotul a demarat o campanie prin care cere eliminarea steagului confederat, considerat un simbol al rasismului. 

„Acest act de rasism şi ură mă întristează foarte tare şi este o amintire dureroasă a faptului că mai avem multe de învăţat ca societate şi că trebuie să luptăm cu înverşunare împotriva rasismului. 

[…] Nu vom fi intimidaţi de acţiunile reprobabile ale celor care vor să răspândească ura. Aşa cum îmi spunea şi mama: «Vor doar să te sperie». Acest act nu mă face să dau înapoi. Voi continua să îmi susţin cu mândrie ideile în care cred”, a fost mesajul lui Bubba Wallace de pe conturile de pe rețelele sociale.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1