- În ultima duminică a lunii martie, românii îşi dau ceasul cu o oră înainte
- Ora 3.00 va deveni ora 4.00
- Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895
În noaptea de sâmbătă spre duminică, se trece de la ora de iarnă la cea de vară, adică ceasurile se vor da înainte cu o oră, ora 3.00 devenind 4.00.
Advertisment
În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, românii îşi dau ceasul cu o oră înainte, deoarece România trece la ora de vară.
Mai exact, în noaptea ce desparte 27 martie de 28 martie 2020, toate ceasurile din România vor fi date cu o oră înainte. Ora 3.00 va deveni ora 4.00.
Recomandări
Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală. În acest fel se economisește energia electrică necesară iluminatului.
Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895. 110 ţări din întreaga lume folosesc astăzi acest mecanism. În Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981, însă a renunţat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetăţenii.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.
Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene
Partenerii noștri