- În noaptea de sâmbătă spre duminică credincioșii catolici au trăit uimirea și bucuria femeilor mironosițe, care au adus miruri la mormântul Mântuitorului și cărora îngerul le-a spus: „De ce-L căutați pe Cel viu printre cei morți?”.
- Învierea lui Hristos din morți este învățătura și realitatea fundamentală a credinței creștine și fundamentul nădejdii noastre în învierea morților.
- În Orient și în Occident, pentru calcularea datei Paștilor se folosesc două calendare diferite: cel gregorian, respectiv, cel iulian. În anumiți ani, Paștile coincid, alteori în Răsărit este mai târziu, chiar la o distanță de o lună.
Specificul Triduum-ului pascal în Biserica Catolică
Duminica Învierii este pentru credincioșii catolici culminarea perioadei de trei zile, numite Triduum pascal, care începe din Joia Mare, seara. Triduum-ul pascal reprezintă zilele centrale ale anului liturgic, în care se celebrează taina Pătimirii, a Morţii şi a Învierii Domnului.
Advertisment
Ritualul sacru al spălării picioarelor din Joia Mare
Liturghia Cinei Domnului. În cadrul acestei Liturghii se săvârșește ritualul sacru al spălării picioarelor a 12 persoane. Ca și anul trecut, și anul acesta la Vatican s-a renunțat, în contextul actualelor restricții anti-COVID, la acest ritual. Prin gestul spălării picioarelor, se reamintește gestul prin care Hristos le-a spălat picioarele ucenicilor Săi la Cina Cea de Taină. Același gest l-a făcut anii trecuți și Papa Francisc la Roma, spălând picioarele unor refugiați de diferite confesiuni, a unor persoane cu dezabilități sau ale unor deținuți.
Calea Crucii – scurt istoric
Vinerea Mare este ziua în care a fost jertfit Hristos pe cruce. După o tradiţie foarte veche, Biserica nu celebrează Liturghia în ziua aceasta. Altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeşnice, nici feţe de altar. În seara acestei zile are loc Calea Sfintei Cruci și ceremoniile Vinerii Sfinte, din care amintim în mod special adorarea Sfintei Cruci.
Recomandări
Odată cu pacea Sfântului Constantin (313), nenumăraţi creştini au început să meargă la Ierusalim, în fiecare an, în Săptămâna Patimilor lui Hristos, unde refăceau drumul pe care El l-a parcurs în zilele de dinaintea morţii Sale. În acest fel, doreau să retrăiască evenimentul, să se identifice cu Iisus şi astfel, să-I mulţumească.
Călugării franciscani, care erau păzitori ai locurilor sfinte încă din secolul al XIV-lea, în virtutea unui acord încheiat cu turcii, conduceau în Ierusalim pelerinajul credincioșilor pe Via Dolorosa. Acesta începea de la pretoriu, tribunalul lui Pilat, din partea cea mai de jos a oraşului, până pe Golgota (Calvarul), cea mai înaltă parte a Ierusalimului. Franciscanii au adaptat această formă de meditaţie asupra Patimilor, cadrului obişnuit al majorităţii credincioşilor, pentru a permite celor săraci şi celor care nu puteau să ajungă pe Pământul Sfânt, să realizeze acelaşi drum ca şi pelerinii. Calea Crucii cuprinde 14 staţiuni sau opriri, număr fixat în sec. al XVIII-lea de către Papa Clement al XII-lea şi Papa Benedict al XIV-lea.
Vigilia Pascală
Anul trecut li s-a impus credincioșilor trăirea Paştilor la distanţă, cu bisericile închise. Anul acesta a fost, din fericire, diferit. Peste un milion de credincioși catolici din România au putut merge la biserică de Paști. A avut loc aprinderea lumânării pascale, s-a cântat imnul pascal „Hristos a înviat!” și apoi s-a săvârșit Liturghia pascală.
Învierea lui Hristos din morți este învățătura și realitatea fundamentală a credinței creștine și fundamentul nădejdii noastre în învierea morților (I Cor. XV, 1-34).
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul Vigiliei Pascale, credincioșii catolici au trăit uimirea și bucuria femeilor mironosițe, care au adus miruri la mormântul Mântuitorului și cărora îngerul le-a spus: „De ce-L căutați pe Cel viu printre cei morți?”. Mergând spre mormânt, mironosițele erau îngrijorate de faptul că nu vor putea ajunge la trupul lui Iisus din cauza pietrei imense de la intrare. Dar odată ajunse acolo nu doar că văd piatra îndepărtată și giulgiurile goale, dar un înger le și explică firescul suprafiresc al situației minunate, spunându-le că Hristos a înviat, împlinind, de fapt, ceea ce le spusese deja ucenicilor Săi.
„Femeile duc miresmele la mormânt, dar se tem că drumul este inutil, fiindcă o piatră mare blochează intrarea în mormânt. Drumul acelor femei este și drumul nostru”, spunea Papa Francisc în omilia sa de la Vigilia pascală din 2019.
„De-a lungul acestui drum, pare că totul urmează să se zdrobească de o piatră. […] Tot la fel și în istoria Bisericii și în istoria fiecăruia dintre noi: se pare că pașii făcuți nu mai ajung niciodată la țel. Se poate strecura în felul acesta ideea că frustrarea speranței ar fi legea întunecoasă a vieții”.
De Paști însă descoperim că „drumul nostru nu este în zadar, că nu se lovește de o piatră de mormânt”, continuă Papa Francisc. Cuvintele îngerului, „De ce-l căutați pe Cel Viu printre cei morți?” (Lc. 24, 5), le zdruncină pe femei și schimbă istoria. „De ce vă gândiți că totul ar putea să fie în zadar, că nimeni nu poate să dea deoparte pietrele voastre? De ce cedați în fața resemnării și a falimentului? Paștele este sărbătoarea îndepărtării pietrelor. Dumnezeu îndepărtează pietrele cele mai grele de care se izbesc diferite speranțe și așteptări”.
Motivul sărbătoririi Paștilor la date diferite în Biserica Ortodoxă și în Biserica Catolică
Principiul prin care se stabilește data Paștelui este identic în toată lumea creștină. Acesta provine de la primul Sinod ecumenic de la Niceea (325). Conciliul a fost convocat de Sfântul împărat Constantin cel Mare ca să aducă pacea în imperiul tulburat de controversele arianismului și de divergențele privitoare la data Paștelui între creștinii din Răsărit și cei din Apus. Principiul stabilit este ca Paștele să se celebreze în prima duminică după luna plină după echinocțiul de primăvară
Data Paştilor creştine depinde de două fenomene astronomice, dintre care unul cu dată fixă, legat de mişcarea Soarelui pe bolta cerească (echinocţiul de primăvară, care cade totdeauna la 21 martie), iar altul, cu dată schimbătoare, legat de mişcarea de rotaţie a lunii în jurul Pământului (luna plină de după echinocţiul de primăvară, numită şi lună plină pascală).
Din acest motiv data Paştilor variază în fiecare an, fiindcă luna plină pascală apare pe cer în unii ani mai aproape de echinocţiu, iar în alţii, mai târziu.
Învierea Domnului a fost calculată în acest fel până în anul 1582, când Papa Grigorie al XIII-lea a introdus calendarul gregorian, scrie Doxologia. Această măsură a fost necesară deoarece se observase o întârziere între realitatea astronomică și calculul calendarului folosit, care datează din timpul lui Iulius Cezar, motiv pentru care și este numit „iulian”. Anul astronomic este cu 11 minute mai lung decât anul iulian și, odată la 128 de ani se mai acumulează încă o zi.
Pentru a merge în pas cu timpul astronomic era necesar să se recupereze zece zile. Pe 24 februarie 1582, Papa Grigore al XIII-lea îndreaptă eroarea, suprimând zilele cu care rămăsese în urmă anul calendaristic (5-14 octombrie) şi restabilind echinocţiul de primăvară la 21 martie. Mai apoi, calendarul gregorian a fost acceptat de toate ţările occidentale. Contactele diplomatice realizate cu diferitele state și Biserici pentru acceptarea noului calendar a cunoscut o etapă promițătoare, dar ulterior au eșuat datorită, printre altele, intervenției dure a autorităților otomane, care, probabil, vedeau în eventualul acord o apropiere de Occident a Bisericii Ortodoxe și, prin urmare, o amenințare pentru imperiu, scrie Vatican News.
Biserica Ortodoxă Română a adoptat calendarul gregorian în anul 1924. Unele Biserici Ortodoxe nu au pus în aplicare această hotărâre și, de aceea, Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă și Sfântul Munte Athos păstrează, în continuare, calendarul neîndreptat.
Astăzi, calendarul iulian are treisprezece zile întârziere față de cel gregorian, ceea ce determină diferența pentru data Paștelui care persistă între „răsăriteni” și „apuseni”. Acest din urmă termen îi cuprinde pe catolicii latini, pe protestanți și unele comunități catolice orientale, precum italo-albanezii.
La nivel local s-au adoptat soluții pragmatice pentru sărbătorirea Paștilor în același timp. Biserica Ortodoxă a Finlandei și armenii ortodocși au hotărât să celebreze Paștele după data occidentală, în timp ce unii catolici latini din țările majoritar ortodoxe, precum cei din Grecia, celebrează Paștele după data ortodocșilor.
Partenerii noștri